133478 – 11122014 – Bugetul general consolidat pentru anul următor este construit pe o creștere economică de 2,5%, produsul intern brut fiind estimat la 709,681 milioane de lei, iar deficitul bugetar la 13,004 milioane de lei, respectiv 1,8% din PIB, potrivit indicatorilor macroeconomici ai construcției bugetare publicați de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru perioada 2015 – 2018, deficitele bugetare ESA se vor situa sub 2% din PIB, iar cel structural este estimat să se situeze la 1% din PIB și să se mențină la acest nivel și în perioada ulterioară. În 2015, deficitul ESA se va încadra în 1,2% din PIB. Inflația medie anuală luată în calcul la elaborarea bugetului pentru 2015 este 2,2% iar cursul mediu este de 4,42 lei/euro. Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 226.360 milioane de lei, reprezentând 31,9% din PIB, iar cheltuielile la 239.364 milioane de lei, respectiv 33,7% din PIB. Numărul șomerilor se va ridica la 465.000, iar câștigul salarial net lunar este prevăzut la 1.758 lei.
ESA şi cash sunt cele două modalităţi de calculare a deficitului bugetar. – PROMPT MEDIA