Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: A fost publicat referatul de expertiză în cazul doctoratului Olguței Vasilescu

București: A fost publicat referatul de expertiză în cazul doctoratului Olguței Vasilescu

DISTRIBUIȚI

133736 –  23122014  – Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti a facut public referatul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul lucrării de doctorat a Olgutei Vasilescu. Potrivit raportului, Vasilescu ”a preluat identic sau aproape identic formulări din lucrări care nu îi aparţin, fără a indica, prin utilizarea ghilimelelor, faptul că nu sunt formulările sale”.

Raportul, citat de Agerpres, prezintă o analiză a tezei de doctorat ”Contributia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, elaborată de Lia Olguta Vasilescu, sub conducerea prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, în ceea ce priveşte normele de bună practică de autorat ştiinţific în lucrările academice.

Potrivit raportului, exista în lucrarea de doctorat ”continuturi problematice în ceea ce priveste raportarea la normele de buna practica în autoratul stiintific” printre care propozitii, între ghilimele, fara informatii complete privind sursa de provenienta – pot lipsi una sau mai multe din urmatoarele informatii: autor, lucrare, pagina; propozitii ale caror formulari apartin autoarei si care contin descrieri ale unor evenimente istorice sau ale unor persoane la care autoarea nu a avut acces direct care nu sunt însotite de sursele de unde au fost preluate; expuneri ale unor idei (definitii, teorii) atribuite unor autori cunoscuti, mentionati în text (nu numai Vilfredo Pareto), care nu sunt însotite de sursele de unde au fost preluate, dar la bibliografie apar lucrari despre care se poate presupune ca reprezinta sursele respective; formulari preluate identic sau aproape identic de autoare din lucrari care nu îi apartin, fara a indica, prin utilizarea ghilimelelor, faptul ca nu sunt formularile sale.

În referatul s-au mai constatat si alte abateri de la regulile de redactare ale unei teze de doctorat cu relevanta pentru identificarea continuturilor originale ale lucrarii si, implicit, a contributiei autoarei. Printre acestea se numara faptul ca ‘bibliografia nu permite identificarea lucrarilor consultate de autoare în vederea redactarii lucrarii’, ca ‘lipsesc de la bibliografie, dar apar mentionati în text împreuna cu idei si citate pe care le-ar fi înaintat în format scris sau în comunicari orale mai multi autori’, ca ‘formatul bibliografiei este inconsistenta, informatii lipsa, lucrari trecute de mai multe ori’.

”Din lucrare lipsesc unele capitole si subcapitole menite a evidentia elementele de noutate pe care autoarea îsi propune sa le introduca prin intermediul tezei. Lipsesc din introducere: prezentarea generala a lucrarii, motivatia alegerii temei, obiectivele lucrarii. Lipsesc concluziile. Practicile de atribuire a surselor ideilor care alcatuiesc continutul tezei nu permit discriminarea contributiei autoarei la subiectul tratat si nici verificarea afirmatiilor pe care ea le atribuie altor surse”, se mai arata în acest referat.

Comisia de Etică a Universității București s-a autosesizat săptămâna trecută în cazul acuzațiilor de plagiat la adresa Oluguței Vasilescu, primarul Craiovei și vicepreședinte al PSD. Absolventă a Facultății de Litere din Craiova, secția italiană, și doctor în sociologie, a cărei teza de doctorat a avut ca subiect „Contribuția lui Pareto la dezvoltarea sociologiei”, Olguța Vasilescu a fost acuzată că a plagiat lucrarea originală a lui Pareto, care datează din 1916. – PROMPT MEDIA, sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.