133587 – 16122014 – Intrarea în vigoare a Acordului dintre România şi Ucraina privind micul trafic de frontieră, după promulgarea Legii de către președintele Traian Băsescu, va aduce beneficii pentru cetăţenii din zonele limitrofe frontierei comune, inclusiv pentru etnicii români din Ucraina şi cei ucraineni din România. Aceştia vor putea traversa mai uşor frontiera comună, fără viză, în baza permisului de mic trafic.
Acordul reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă.
Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 de km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.
De prevederile acestui Acord vor putea beneficia aproximativ două milioane de persoane din România și Ucraina. De prevederile Acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin 3 ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. Acestor persoane li se adaugă şi soţul/soţia, copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere (inclusiv adoptaţi), chiar dacă aceştia locuiesc de mai puţin de 3 ani în zona de frontieră.
Permisul de mic trafic de frontieră este eliberat de autorităţile competente ale României sau Ucrainei în maxim 60 de zile de la primirea cererii însoţită de toate documentele necesare. Aceste persoane trebuie să dovedească că sunt în posesia unui paşaport valabil; locuiesc, în mod legal, de cel puţin 3 ani în zona de frontieră; au motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei româno-ucrainene, nu prezintă o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa naţională, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale României, respectiv Ucraine sau ale oricărui stat membru UE; nu fac obiectul unei expulzări sau a unei interdicţii.
Pentru eliberarea permiselor de mic trafic nu se percep taxe.
Permisul este valabil pentru o perioadă de la 2 la 5 ani, fără a putea depăşi durata de valabilitate a paşaportului titularului.
Persoanele care beneficiază de prevederile Acordului se supun controlului de frontieră asemeni oricărei alte persoane, însă autorităţile de frontieră nu vor aplica ştampile de intrare sau ieşire pe permisele de mic trafic.
Alături de permisul de mic trafic, persoana care beneficiază de prevederile Acordului trebuie să fie în posesia unui paşaport valabil.
Autorităţile de frontieră ale României sau Ucrainei au dreptul să refuze intrarea sau să reducă termenul de şedere pe teritoriul statului lor a persoanelor care beneficiază de dispoziţiile acordului.
Pe durata şederii pe teritoriul României a persoanelor din Ucraina care beneficiază de prevederile Acordului şi pe teritoriul Ucrainei a persoanelor din România care beneficiază de prevederile Acordului, acestea trebuie să respecte legislaţia României, respectiv a Ucrainei. PROMPT MEDIA