133305 – 05122014 – Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a participat la lucrările Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, de la Bruxelles, din 4 decembrie a. c., ultima reuniune formală organizată sub egida Preşedinţiei italiene. Aceasta este prima reuniune la care participă noul comisar pentru justiţie, Vera Jurova, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.
În cursul dezbaterilor au fost aprobate texte din proiectul Regulamentului privind protecţia datelor cu caracter personal referitoare la normele aplicabile sectorului public, precum şi principiile care vor sta la baza organizării şi funcţionării „ghişeului unic”. De asemenea, au fost adoptate textele integrale ale proiectului Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, al proiectului de revizuire a Regulamentului privind cererile cu valoare redusă şi al proiectului de revizuire a Regulamentului privind procedurile de insolvenţă. Ultimele două proiecte fac parte din pachetul “Justiţie pentru dezvoltare”, promovat de Comisia Europeană.
În cadrul reuniunii s-a discutat şi pe marginea Regulamentelor privind instituirea Parchetului European şi revizuirea funcţionării Eurojust.
Ministrul român a agreat propunerea Preşedinţiei italiene de limitare a domeniului de aplicare a Regulamentului privind libera circulaţie a documentelor oficiale, doar la actele de stare civilă.
Ministrul a avut discuţii informale pe teme de interes comun cu comisarul Jurova şi cu omologi din Italia, Croaţia, Estonia, Malta şi Austria.
În marja Consiliului, ministrul Cazanciuc a avut o întâlnire bilaterală cu omologul bulgar Hristo Ivanov, abordând aspecte legate de progresele înregistrate de România în procesul de reformă a sistemului judiciar, în special intrarea în vigoare a noilor coduri, Strategia de dezvoltare şi lupta împotriva corupţiei.
Începând cu 1 ianuarie 2015, preşedinţia Consiliului UE va fi preluată de Letonia. – PROMPT MEDIA