Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Ministrul Justiţiei vrea fonduri europene pentru “investiţii masive” în închisori

Ministrul Justiţiei vrea fonduri europene pentru “investiţii masive” în închisori

DISTRIBUIȚI

132740 – 13112014 –  Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, vrea accesarea de fonduri europene pentru constructia de penitenciare, iar Romania si Italia, aflate pe primele doua locuri la condamnari CEDO pentru conditii de detentie, vor incerca sa convinga Comisia Europeana ca e nevoie de „investitii masive” pentru asta.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, la Sighisoara – unde a participat la inaugurarea sediului Judecatoriei dupa finalizarea unor lucrari de reparatii capitale si modernizare -, ca 27 de instante aflate in orase resedinta de judet au nevoie de astfel de investitii.

„Cele 27 de sedii le vom face impreuna cu Ministerul Dezvoltarii, care are o companie care face doar acest lucru. Peste doua saptamani vor veni in Romania experti de la Ministerul Justitiei francez, care are o intreprindere care asta face: construieste penitenciare si sedii de instante. Noi nu suntem atat de ambitiosi sa ne gandim ca putem construi un penitenciar in Romania, desi suntem la un deficit de cel putin 10.000 de locuri, suntem in continuare pe locul intai la condamnari CEDO pentru lipsa conditiilor de detentie. Suma se ridica, de penitenciar, la 80-100 de milioane de euro, cu acesti bani facem cel putin cinci-sase sedii de instanta”, a afirmat el, potrivit Mediafax.

El a spus ca este nevoie de investitii si pentru constructia de penitenciare, adaugand ca spera sa se poata accesa si fonduri europene in acest sens.

„Sper ca si pentru penitenciare sa putem accesa fonduri europene si am facut un apel la omologul meu italian – Italia se afla pe locul al doilea al condamnarilor CEDO – si am convenit sa facem un demers comun la Comisia Europeana, pentru a atrage atentia ca, daca vrem sa discutam serios de drepturile omului, daca vrem sa respectam cu adevarat niste standarde, e nevoie de investitii masive”, a spus Cazanciuc.

El a adaugat ca nici statul roman, nici cel italian nu au capacitatea de a face astfel de investitii in momentul de fata, astfel ca incearca sa isi „uneasca nevoile” si sa creeze o „sensibilitate la nivelul Comisiei”.

„Incercam sa ne unim nevoile si sa cream, cum sa spunem, sensibilitate la nivelul Comisiei. Chiar daca la prima vedere aceasta investitie nu aduce plusvaloare, ea aduce siguranta cetateanului si aduce respectarea unor valori in jurul carora s-a construit, pana la urma, UE”, a declarat el.

Ministrul Justitiei a participat, miercuri, la inaugurarea sediului Judecatoriei Sighisoara, la finalizarea lucrarilor de reparatii capitale si modernizare, o investitie in valoare 2,4 milioane de lei, a carei durata a fost de patru ani. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.