132492 – 03112014 – Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a Manuelei MIrela Diaconescu inspectorului, inspector la disciplina matematică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila, membru în Comisia județeană Brăila de organizare a examenului de Bacalaureat sesiunea august-septembrie 2014, la data faptelor, în stare de arest la domiciliu, pentru luare de mită şi complicitate la dare de mită. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Daniela Haret şi Valentin Florian Damian, profesori corectori din Brăila la examenul de Bacalaureat sesiunea august-septembrie 2014, la disciplina matematică, la data faptelor, aflaţi sub control judiciar, pentru luare de mită.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut că la data de 28 august 2014, profesorii corectori Daniela Haret și Valentin Florin Damian, cu ajutorul inspectorului școlar Manuela Mirela Diaconescu, au solicitat și au primit, de la Iulian Văsii, inculpat şi el în acest dosar, suma de 2.500 lei pe care cei doi au împărțit-o. Banii au fost ceruți și primiți astfel încât, la teza scrisă susținută la disciplina matematică, Văsii, candidat la examen, să obțină o notă mai mare decât cea pe care o merita și implicit, o medie de promovare a examenului de Bacalaurea.
În cursul urmăririi penale, Văsii a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost înaintat instanței.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză, se precizează între-un comunicat al DNA. – PROMPT MEDIA