132774 – 13112014 – Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a transmis un mesaj de angajament în lupta împotriva traficului de persoane în cadrul celei de-a III-a Conferinţe Internaţionale privind Traficul de Persoane, organizate de Interpol, în perioada 12-14 noiembrie 2014, la Lyon, în Franța.
În calitate de moderator al Conferinței, directorul ANITP, comisarul de poliție Romulus Nicolae Ungureau, a subliniat nevoia unei cooperări continue și eficiente între țările de origine, tranzit și destinație, într-un efort global de contracarare a acestui fenomen infracțional transnațional, care tinde să dezvolte metode din ce în ce mai sofisticate și mai ofensive.
De asemenea, secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, subliniind că ”este inacceptabilă transformarea ființelor umane în bunuri de consum”, a vorbit despre complexitatea traficului de persoane, ca fenomen dinamic, indicând nevoia continuă de resurse în ceea ce privește investigarea și condamnarea rețelelor de trafic de persoane.
Scopul acestei conferinţe organizate de Interpol este acela de a promovara şi consolida cooperarea poliţienească internaţională, de a sprijini statele membre în examinarea noilor tendinţe, forme ale traficului de persoane şi de a dezvolta noi metode de investigare atraficului de fiinţe umane, în contextul unei abordări centrate pe victimă.
Conferința reunește peste 158 de experți în domeniul aplicării legii, al sectorului privat și nonnguvernamental, precum și reprezentanți ai organismelor internaționale din 41 de țări.
Subiectele incluse în agenda Conferinței includ, de asemenea, subiecte legate de asistența victimelor, direcții globale ale traficului de persoane, utilizarea resurselor tehnice ale Interpol pentru a reduce cererea pe linia exploatării sexuale a copiilor, precum și o serie de provocări în ceea ce privește problematica condamnărilor.
”Organizarea celei de-a III-a Conferinţe Internaţionale privind Traficul de Persoane, sub egida Interpol, este extrem de importantă, atat din perspectiva schimbului de bune practici, prezentarea unor tendinte, dar si a unor actiuni concrete în direcția diminuării traficului de ființe umane, dar în special în reafirmarea angajamentului organizatiilor internaționale, a reprezentantilor statelor participante și reprezentantilor societății civile de a continua demersurile în lupta impotriva sclaviei moderne și de a sprijini supravietuitorii acesteia”, a declarat directorul ANITP. – PROMPT MEDIA