132587 – 06112014 – Muzeul Naţional de Istorie a României găzduiește, pe 10 noiembrie, lansarea ediţiei a II-a a lucrării Academicianului Virgil Cândea, “Stolnicul între contemporani”. Vor fi prezente la eveniment personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române, ale Academiei Române şi ale altor instituţii de cultură din Bucureşti.
Apărută acum într-o versiune revăzută și adăugită de Ioana Feodorov, fiica autorului, scrierea prezintă climatul cultural şi diplomatic de la curtea domnului martir Constantin Brâncoveanu, relaţia acestuia cu Stolnicul Constantin Cantacuzino și cu cercurile intelectuale ale vremii, înăuntrul și în afara Țării Românești.
Acad. Virgil Cândea și-a dedicat o mare parte din activitatea de cercetare epocii Cantacuzinilor și a Brâncovenilor, pe care a înfățișat-o în conferințe, cărți, articole și cursuri, îndeosebi sub aspectul ei formator în istoria ideilor din această parte a lumii. Interesul său pentru Stolnicul Constantin Cantacuzino s-a datorat, pe de o parte, rolului important pe care acesta l-a jucat în viața politică și spirituală a Țărilor Române, pe de altă parte, dorinței de a proiecta mai multă lumină asupra calităților și meritelor acestui personaj istoric controversat.
Din cercetarea atentă a istoriei românilor el a desprins noi motive ca să-l iubească și să-l admire. Acest fel de a-şi iubi patria, luminat de erudiţie și reflecţie, el l-a afirmat în cercul contemporanilor săi şi l-a transmis urmaşilor, care au asociat întotdeauna în viaţa şi opera stolnicului patriotismul şi umanismul. Constantin Cantacuzino rămâne, aşadar, înconjurat în evocările noastre de admiraţie şi recunoştinţă.
Comemorarea Acad. Virgil Cândea la șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice este o altă rațiune pentru organizarea evenimentului. Noua formă a cărții a primit un capitol final intitulat Virgil Cândea între contemporani, care cuprinde gânduri și aprecieri exprimate în anul 2007 de cei care l-au cunoscut și l-au preţuit. – PROMPT MEDIA