132524 – 04112014 – Biroul Electoral Central (BEC) a anuntat marti rezultatele finale ale turului intai al alegerilor prezidentiale, desfasurat duminica. Rezultatele sunt finale, dar provizorii deoarece sunt obtinute prin centralizarea datelor inregistrate electronic, urmand ca marti si miercuri sa fie aduse la BEC toate procesele verbale din partea Birourilor Electorale Judetene, a precizat purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet.
Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obtinut40,44% dintre voturi, pe locul doi fiind clasat candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 30,37%.
Locul trei a fost ocupat de independentul Calin Popescu Tariceanu, cu 5,36%, urmat de presedintele PMP, Elena Udrea, cu 5,20% si candidatul independent Monica Macovei, cu 4,44%.
Ca numar de voturi, acesti cinci candidati au obtinut: Victor Ponta – 3.836.093, Klaus Iohannis – 2.881.406, Calin Popescu Tariceanu – 508.572, Elena Udrea – 493.376, Monica Macovei – 421.648.
Ceilalti candidati au obtinut: Dan Diaconescu – 382.526 voturi (4,03%), Corneliu Vadim Tudor – 349.416 voturi (3,68%), Kelemen Hunor – 329.727 voturi (3,47%), Teodor Melescanu – 104.131 voturi (1,09%), Zsolt Szilagyi – 53.146 voturi (0,56%), Gheorghe Funar – 45.405 voturi (0,47%), William Brinza – 43.194 voturi (0,45%), Constantin Rotaru – 28.805 voturi (0,30%) si Mirel Mircea Amaritei – 7.895 voturi (0,08%).
Numarul total al alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente a fost de 18.284.066, iar numarul total al celor care s-au prezentat la urne a fost de 9.723.232, adica 53,17%.
Numarul celor care au votat pe liste suplimentare a fost de 1.126.284, iar cu ajutorul urnei mobile au votat 76.016 alegatori.
Numarul de voturi anulate a fost de 237.761, adica 2,44%. – PROMPT MEDIA