Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Restricţii de trafic în Bucureşti până luni

Bucureşti: Restricţii de trafic în Bucureşti până luni

DISTRIBUIȚI

 133168 – 28112014 – Traficul în anumite zone din Capitală va fi restricţionat, de vineri până luni, pentru parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, informează Brigada de Poliţie Rutieră. Astfel, de vineri, ora 11,00, până luni, ora 16,00, se va amplasa o tribună pe benzile I şi II ale bd-ului Libertăţii, între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, sensul dinspre Splaiul Independenţei către Piaţa Regina Maria.

De asemenea, sâmbătă şi luni, între orele 5,00-14,00, se va restricţiona traficul auto pe Calea 13 Septembrie, de la intersecţia bd. Tudor Vladimirescu până la bd. Libertăţii; str. Izvor – de la Calea 13 Septembrie până la str. B.P. Haşdeu; str.B.P.Haşdeu, între str. Izvor şi Splaiul Independenţei; Splaiul Independenţei, sensul dinspre Pod Eroilor către Piaţa Unirii, între Piaţa Operei şi Podul Naţiunile Unite; bd. Unirii, intersecţia cu bd. I.C. Brătianu până la Piaţa Constituţiei; bd. Naţiunile Unite; bd. Regina Maria între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Regina Maria; bd. George Coşbuc, de la intersecţia cu bd. Tudor Vladimirescu până la Piaţa Regina Maria; Calea Rahovei, între bd. Libertăţii şi bd. George Coşbuc.

După desfăşurarea defilării se restricţionează traficul rutier pe bd. Tudor Vladimirescu, între bd. George Coşbuc şi Calea 13 Septembrie, sensul spre Calea 13 Septembrie, precum şi pe străzile care acced în acest tronson.

Poliţia rutieră recomandă ca rute ocolitoare: Calea 13 Septembrie – şos. Panduri – str. Dr. Rainer – bd. Eroilor – str. Ştirbei Vodă – Calea Victoriei; Calea 13 Septembrie – şos. Panduri – str. Dr. Rainer – bd. Eroilor – str. Ştirbei Vodă – str. Berzei – str. Buzeşti – Piaţa Victoriei; Calea Rahovei – str. Progresului – str. C-tin Istrate – bd. Mărăşeşti – bd. Dimitrie Cantemir – Piaţa Unirii.

Luni, 1 decembrie, începând cu ora 17,30, va avea loc o retragere cu torţe, cu restricţionarea traficului rutier pe banda I pe traseul: Palatul Cercului Militar – bd. Regina Elisabeta – bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – bd. Eroii Sanitari – bd. Prof. Gh. Marinescu – şos. Cotroceni – Piaţa Leul – bd. Iuliu Maniu – bd. Vasile Milea – sediul Regimentului 30 Gardă. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.