133027 – 25112014 – Proiectul Legii bugetului pentru 2015 va fi aprobat de Guvern pe 10 decembrie, dupa care va fi trimis in Parlament pentru dezbateri, a anuntat marti premierul Victor Ponta. Seful Executivului a spus ca pentru 2015 nu va fi schimbata cota unica, va fi mentinuta scaderea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, iar o eventuala scadere cu 2 puncte a TVA „nu este posibila”.
In ceea ce priveste bugetul pe 2015, Ponta a spus ca o delegatie „tehnica” a troicii de finantatori FMI-CE-BM se afla incepind de marti in Romania, unde va avea discutii cu oficialii guvernamentali pe marginea proiectului de buget.
In legatura cu scaderea TVA, Ponta a spus ca „nu se poate de la 1 ianuarie 2015”.
Premierul a facut aceste declaratii marti, la Palatul Parlamentului, dupa ce a sustinut un discurs in fata deputatilor pe tema dezastrului de la votul in Diaspora.
Executivul trebuia sa aprobe proiectul bugetului pana la 15 noiembrie, potrivit calendarului agreat cu Comisia Europeana, dar Victor Ponta a anuntat amanarea calendarului inca din campania electorala pentru alegerile prezidentiale. – PROMPT MEDIA