Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Poliţiştii, procurorii şi judecătorii se instruiesc în domeniul combaterii violenţei în...

Bucureşti: Poliţiştii, procurorii şi judecătorii se instruiesc în domeniul combaterii violenţei în familie

DISTRIBUIȚI

 133180 – 28112014 – Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) anunţă că derulează împreună cu Ministerul Justiţiei un proiect pentru pregătirea poliţiştilor, procurorilor şi a judecătorilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.  La data de 28 noiembrie a.c., a avut loc conferinţa de lansare a proiectului ,,Acţiune comună împotriva violenţei domestice” care vizează pregătirea poliţiştilor, procurorilor şi a judecătorilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Proiectul se desfăşoară în baza contractului de acordare a finanţării nerambursabile semnat, la data de 14 iulie a.c., de IGPR, în calitate de promotor de program şi de Ministerul Justiţiei, în calitate de operator de program.

Acesta a fost depus şi a obţinut finanţare în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014.

Durata de desfăşurare este de 23 de luni, iar valoarea totală a contractului de finanţare este de 487.814 euro (85% finanţare prin Mecanismul Norvegian şi 15% cofinanţare).

Astfel, în cadrul proiectului, vor fi elaborate programe comune şi materiale de instruire pentru poliţişti, procurori şi judecători, cu respectarea noilor dispoziţii legale din domeniul combaterii violenţei în familie, precum şi un manual de bune practici, cu privire la lupta împotriva violenţei domestice.

De asemenea, vor fi organizate sesiuni de formare în lupta împotriva violenţei domestice pentru poliţişti, procurori şi judecători, precum şi workshopuri pentru schimb de experienţă, atât în România cât şi în Norvegia.

Activităţile se vor desfăşura cu sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Institutului Naţional al Magistraturii, Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza’’,  Institutului de Economie Naţională din cadrul Academiei Române, Direcţiei Poliţiei Naţionale din Norvegia şi Consiliul Europei, potrivit unui comunicat al IGPR. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.