132543 – 05112014 – Peste 50 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează miercuri dimineaţa 12 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la persoane bănuite de evaziune fiscală.
De asemenea, în cadrul acţiunii sunt verificate 20 de sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Argeş şi sunt puse în executare 22 de mandate de aducere.
Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează probarea activităţii infracţionale a reprezentanţilor unei societăţi comerciale care, în perioada 2007 – 2012, folosind documente false şi înregistrări contabile fictive, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 2.000.000 de lei. – PROMPT MEDIA