132655 – 10112014 – În acest an, parada militară dedicată Zilei Naţionale a României nu va avea loc la Arcul de Triumf, aflat în restaurare, ci se va muta în Piața Constituției. După 1989, este pentru a doua oară când parada militară are loc pe bulevardul din fața Palatului Parlamentului, precedent având loc în 1997, în mandatul președintelui Emil Constantinescu.
Peste 2.000 de soldati vor defila in schimb de 1 Decembrie in centrul Capitalei, prin fata Palatului Parlamentului.
Militarii vor pleca în parada din zona Cheiului Dâmboviței, vor mărșălui pe bulevardul Libertății, vor trece prin fața Palatului Parlamentului și se vor opri împreuna cu tehnica militară în zona rondului de la Piața Coșbuc. Traseul are peste 2 kilometri.
„Peste 2.000 de militari de la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Protecție și Pază, cu aproximativ 200 de mijloace tehnice, vor participa la parada organizată la București. Ministerul Apărării Naționale va participa cu aproximativ 1.800 de militari și 160 mijloace tehnice”, a informat Ministerul Apărării.
Renovarea Arcului de Triumf costă peste 30 de milioane de euro, iar autorităţile consideră nepotrivit ca militarii să defileze prin faţa unui şantier şi a unui monument acoperit cu o pânză de protecţie.
Arcul de Triumf a fost construit in 1921. Pe atunci era făcut din lemn şi simboliza victoriei armatei române în Primul Război Mondial. În 1935, construcţia a fost ridicată sub forma actuală. De atunci şi până anul trecut, monumentul nu a fost restaurat capital niciodată.