Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Mircea Geoană renunţă la funcţia “formală” de la Guvern

Bucureşti: Mircea Geoană renunţă la funcţia “formală” de la Guvern

DISTRIBUIȚI

 133175 – 28112014 – Senatorul Mircea Geoană a declarat vineri că funcția sa, de Înalt Reprezentant al premierului, „a încetat”. „Nu voi mai fi în Guvern. A fost o chestiune pe care am acceptat-o din dorința de a da un pic de credibilitate acțiunii Guvernului. Ea este formală, în mare măsură. Puteți considera că ea a încetat. Nici nu a fost o funcție foarte activă. Am folosit-o extrem de selectiv în chestiuni importante pentru români”, a spus Geoană, la o zi după ce a fost exclus din PSD.

Pe 12 februarie a. c., Mircea Geoană fusese numit, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică.

Potrivit deciziei respective, publicate în Monitorul Oficial, postul ocupat de Geoană a fost înființat în cadrul Cancelariei premierului, fiind vorba despre o funcție onorifică și neremunerată.

În document, se menționează că Înaltul Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică are următoarele obiective: promovarea unor obiective economice regionale ale României, ținând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi piețe, inclusiv din perspectiva inițiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”; organizarea în România a unor conferințe anuale în domeniul economic, care să atragă personalități din domeniul politicii internaționale și mediului de afaceri; participarea la proiectele Guvernului privind promovarea României în străinătate în vederea atragerii investițiilor străine; cooperarea cu organizații ale mediului civic, economic și academic pentru promovarea relațiilor României cu țări cu economii emergente; promovarea oportunității de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relație cu organizații internaționale. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.