132909 – 19112014 – Preşedintele Franţei, Francois Hollande, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, într-o scrisoare care i-a fost înmânată de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul. Hollande îl invită pe Iohannis la Paris.
Iohannis a avut în cursul dimineţii de miercuri o întrevedere cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, care i-a înmânat mesajul de felicitare al preşedintelui Franţei.
”Cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al României, sunt bucuros să vă adresez sincerele mele felicitări şi urările mele de succes în îndeplinirea înaltei dumneavoastră misiuni. România şi Franţa sunt legate de o prietenie veche şi puternică, pe care doresc să o dezvolt şi mai mult. Prin apartenenţa sa la francofonie, România împărtăşeşte cu Franţa ataşamentul pentru o lume care respectă diversitatea, în special cea culturală şi lingvistică, al cărei simbol este şi victoria dumneavoastră, pe care o salut”, se arată în scrisoarea semnată de Francois Hollande, notează Mediafax.
”În ţările noastre, ca şi în alte state membre ale Uniunii Europene, concetăţenii noştri aşteaptă să dăm un nou avânt proiectului european. Împreună cu dumneavoastră, îmi doresc să contruim o Europă mai prosperă, mai corectă şi mai puternică, capabilă, în momentele în care se confruntă în vecinătatea sa cu diferite crize, să răspândească valorile sale caracteristice, şi anume democraţia şi respectul statului de drept. Vom avea ocazia să ne implicăm împreună în acest proiect, în cadrul Consiliului European. De asemenea, îmi face plăcere să vă invit la Paris, în funcţie de disponibilităţile agendei dumneavoastră. Reînnoindu-vă urările mele de succes în exercitarea noilor responsabilităţi în fruntea României, vă rog să primiţi, domnule Preşedinte, expresia deosebitei mele consideraţii”, se mai arată în documentul citat. – PROMPT MEDIA