133090 – 26112014 – Victor Ponta nu este vinovat pentru pierderea alegerilor prezidenţiale şi prin urmare nu trebuie sacrificat de partid, susţine vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita. El spune însă că după primul tur de scrutin l-ar fi demis imediat pe ministrul de Externe şi ar fi înfiinţat noi secţii de votare în străinătate, potrivit RFI Romania.
Unde a greşit PSD? „Dacă mă întrebaţi pe mine, da, există o greşeală, pentru că trebuia să fim foarte fermi în acea duminică, după primul tur, mult mai fermi. Şi de ce nu, chiar dacă erau discuţii legate de acea ordonanţă, poate că nu era rău… bun, acum sunt nuanţe, respectăm legea sau nu respectăm legea. Şi acest val emoţional care s-a creat până la urmă s-a încercat să se creeze şi prin alte teme. A fost tema cu amnistia, cu corupţia. Deci s-a încercat tot timpul să se creeze acest val emoţional împotriva PSD-ului şi din alte teme. El a reuşit mult mai puternic prin ceea ce a fost în diaspora”, crede Gheorghe Nichita.
Vicepreşedintele PSD precizează că l-ar fi demis „imediat” pe ministrul de Externe după primul tur al alegerilor prezidenţiale: „Eu atunci aş fi luat poate decizia imediat a demiterii ministrului de Externe, aş fi încercat în două secunde să vedem ce decizii putem să luăm în afară şi aşa mai departe, pentru că nu mai era vorba doar de a respecta legea, era vorba de o solicitare a oamenilor şi de creare a unui val şi atunci ca să nu dau voie acestui val să se creeze, atunci pot să fac aceste lucruri”.
Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din fruntea PSD, Gheorghe Nichita a răspuns: „Victor Ponta a demonstrat până acum că poate să ţină un partid unit, a făcut o coaliţie de guvernare, a guvernat doi ani şi ceva foarte bine şi sper să guverneze în continuare la fel de bine. Victor Ponta s-a străduit să fie un candidat foarte bun şi a fost un candidat foarte bun, cu şanse foarte mari. Din păcate, nu cred că el e vinovat, pentru că pe calculul clar, normal, pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi. Iar partidul nu cred în clipa de faţă (că ar trebui să spună): gata, au trecut alegerile, am pierdut, sacrificăm. Cu Victor Ponta am câştigat localele detaşat, am câştigat parlamentarele şi europarlamentarele, cu Victor Ponta avem comisar pe Regional la Bruxelles. Deci avem multe lucruri făcute cu Victor Ponta împreună”.
Deci Victor Ponta nu este vinovat, nu trebuie sacrificat? „Da, eu spun în clipa de faţă că nu trebuie, e opinia mea şi nu e doar opinia mea, am avut o discuţie cu colegii mei, am avut o discuţie cu toţi primarii din judeţ (Iaşi) şi cu cei din Biroul Judeţean de partid şi toţi mi-au spus foarte clar că trebuie să păstrăm echipa unită în continuare Victor Ponta-Liviu Dragnea”, conchide Gheorghe Nichita. – PROMPT MEDIA