133146 – 28112014 – După ore bune de certuri şi reproşuri, aşa cum s-a auzit „pe surse”, conducerea PSD a decis joi să renunţe la trei membri marcanţi – fostul şef al partidului Mircea Geoana, primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie şi fostul ministru Dan Şova.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, dupa şedinţa Comitetului Executiv National (CExN), ca s-a decis ca în primăvara anului viitor să aibă loc Consiliul şi Congresul, în care se va alege o noua echipa de lideri şi se va decide proiectul politic pentru următorii cinci ani.
De asemenea, Ponta a precizat că s-a decis asumarea actului guvernării.
Totodată, el a confirmat excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova.
„PSD are nevoie până în primăvară să vină cu un nou proiect politic, schimbări de fond. E extrem de important ca în perioada următoare să ne folosim toate energiile pentru a asigura o bună guvernare. Legitim este să guvernăm până la final”, a spus liderul PSD.
„Cu o singură abținere, s-a decis că am primit mandat foarte clar de a guverna țara, am avut unele rezultate foarte bune, și atunci în noua formulă a USL, cu PSD, UNPR, PC și PLR, alături de minorități, ne dorim să prezentăm în Parlament o formulă restructurată de Guvern și bugetul pe 2015”, a continuat Ponta.
„Am avut o primă întâlnire a Comitetului Executiv Național a PSD, după alegeri, mai lungă, mai tensionată, dar absolut necesară. În calitate de ciclu electoral, eu în calitate de lider, trebuie să îmi asum și înfrângerea din 16 noiembrie, de aceea trebuie să dăm ocazia PSD să se pregătească pentru următorul ciclu electoral. Am mulțumit tuturor pentru activitatea din ultimii 5 ani. Le mulțumim milioanelor de români care ne-au votat în cele 4 rânduri de alegeri, în 2012 și 2014”, a completat Ponta.
„Am avut o discuție și legată de echipa cu care mergem mai departe. Când am câștigat a fost meritul tuturor, acum că am pierdut, dau vina numai pe mine. Dar este nevoie de o echipă de conducere în PSD care să fie cu adevărat unită și să aibă un punct de vedere comun. În acest sens, trei dintre colegi au considerat că trebuie să ne despărțim drumurile. Poate n-am fost omul deciziilor radicale și am plătit un preț pentru asta. Domnul Geoană, Vanghelie și Șova au primit o sancțiune din partea CExN de excludere din partid. Cei 80 de colegi care au votat pentru au considerat că fiecare trebuie să meargă pe drumul lui. Votul a fost pentru toți trei pentru excludere. Nici vorbă să fie sancționați pentru rezultatul alegerilor, a fost vorba că este nevoie de o echipă coezivă pentru viitor”, a concluzionat Victor Ponta.
„Noul proiect pentru următorul ciclu electoral trebuie să țină cont și de realizări, dar și de cauzele reale ale eșecului de la prezidențiale. Dacă înțelegem ce a mers bine, ce a mers prost, avem șansa să ne facem în continuare rolul și prezența pe scena politică”, a mai punctat liderul PSD. – PROMPT MEDIA