133091 – 26112014 – Numirea lui Bogdan Aurescu la Externe netezeşte comunicarea Guvernului Ponta cu Washingtonul. El este, în orice caz, omul din Ministerul de Externe românesc care a avut în ultimii ani cele mai strânse şi mai fertile relaţii cu oficialităţile americane, potrivit Deutsche Welle. A fost negociatorul Acordului încheiat în 2011 privind amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României şi a devenit ulterior secretar de stat în MAE pentru afaceri strategice, preluând, practic, în coordonarea sa toate problemele legate de relaţia cu SUA. Cu exact o săptămână în urmă, la Bucureşti, Bogdan Aurescu se întâlnea cu Rose Gottemoeler, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în cadrul Departamentului de Stat al SUA, pledând, conform unui comunicat MAE, „pentru consolidarea prezenţei SUA şi NATO în România“. Ulterior, emisarul american oferea un interviu ziarului Gândul, în cursul căruia părea să exprime dorinţa Washingtonului de a vedea instalat la Bucureşti un guvern al opoziţiei liberale.
Un nou guvern nu a fost constituit, dar Bogdan Aurescu, a devenit şeful diplomaţiei româneşti după o ezitare cu foarte multe necunoscute. Iniţial prim-ministrul, Victor Ponta, l-a desemnat ca succesor al lui T. Meleşcanu pe Mihnea Motoc, amabasadorul României pe lângă UE, dar din motive neclare propunerea a fost retrasă. După întoarcerea premierului Victor Ponta nimeni nu a mai suflat însă niciun cuvânt despre Mihnea Motoc. Presa a primit totuşi o explicaţie „din surse diplomatice“, care subliniază prin neverosimilul ei că s-a petrecut ceva ce nu trebuia comunicat.
S-a spus că Mihnea Motoc şi-ar fi retras singur candidatura, deoarece soţia sa, Iulia Motoc, judecătoare la CEDO, ar fi riscat să se afle în conflict de interese în plângerile privitoare la România. Este una din acele explicaţii furnizate în disperare de cauză şi care ţin atâta vreme cât nimeni nu are interesul să le conteste. Noul ministrul Bogdan Aurescu este omul cu cea mai bună imagine din MAE, „eroul“ României din procesul de la Haga împotriva Ucrainei, cel care „a recâştigat“ Insula Şerpilor, el este, totodată, acela care a lucrat intens la instalarea bazei americane de la Deveselu. În fine, este omul cu care discută americanii când vin la Bucureşti. Aşadar, pe bună dreptate, nimeni nu are motive să conteste desfăşurarea faptelor.
Totuşi e bine să ştim, tocmai pentru a înţelege că rocada Motoc-Aurescu nu ne dezvăluie totul, că nu exista nici cel mai mic risc de incompatibilitate în ceea ce o priveşte pe judecătoarea Iulia Motoc. Conform regulamentului CEDO, incompatibilităţile (Capitolul I, Art. 4) nu se referă câtuşi de puţin la poziţia rudelor sau persoanelor apropiate. Există, e adevărat, situaţii în care judecătorul nu poate participa la şedinţa de judecată dacă are un interes personal în virtutea unor legături de rudenie sau conjugale, dar acestea sunt cazuri izolate, care nu atrag după sine revocarea judecătorului (Capitolul V, Art. 28). Pur şi simplu un anumit judecător se recuză de la judecarea unui dosar, participând fără restricţii la toate celelalte. În orice caz, nu rezultă de aici că judecătoarea Iulia Motoc s-ar fi putut găsi în conflict de interese în toate cazurile sosite din România. Aceste precizări sunt importante ca să înţelegem că schimbarea petrecută discret şi rapid a avut alte motivaţii. De altfel nici ambasadorul Mihnea Motoc, nici soţia sa judecătoarea Iulia Motoc nu au făcut nicio declaraţie. Şi nici premierul Victor Ponta.
Să remarcăm mai întâi că deşi, aparent, preşedintele Traian Băsescu nu a refuzat candidatura lui Motoc, el a amânat investirea lui, câştigând timp, iar la depunerea jurământului şi-a exprimat în mod deosebit satisfacţia pentru noua numire. Totul s-a petrecut cu o neobişnuită rapiditate şi discreţie.
Nu putem specula asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar putem observa că Guvernul Ponta, contestat oficial şi neoficial din multe direcţii, pare să-şi fi consolidat poziţia. Cu un ministru de Externe agreat de americani, premierul speră probabil să câştige un timp preţios pentru a recupera o parte din terenul pierdut. Preţul plătit este că orice control de partid asupra Externelor a fost abandonat, conchide Deutsche Welle. – PROMPT MEDIA
