Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Comisia Europeană dă încă 260 milioane euro pentru autostrăzile României

Bucureşti: Comisia Europeană dă încă 260 milioane euro pentru autostrăzile României

DISTRIBUIȚI

132936 – 20112014 – Comisia Europeană (CE) a suplimentat fondurile alocate României pentru construcția a două autostrăzi cu peste 260 de milioane de euro din fondurile de coeziune. CE a hotărât, în data de 18 noiembrie 2014, să acopere costurile de construcţie a două tronsoane de autostradă din România, finanţate iniţial de statul român prin împrumuturi bancare. Prin decizia semnată de comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, 262 milioane de euro au fost alocați din Fondul de coeziune pentru aceste proiecte, potrivit unui comunicat al CE. Această decizie ridică nivelul contribuției CE la construirea acestor autostrăzi la 439 milioane de euro.

Autostrada Arad-Timişoara şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa la nivel de autostradă au fost date în folosinţă în 2011 şi, respectiv, 2012. Ele au fost construite cu fonduri de la bugetul de stat, cu granturi de la CE și cu împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii şi, respectiv, de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare.

CE a aprobat cererea României de a finanța din Fondul de coeziune și partea de investiție care fusese acoperită inițial din împrumuturi. Din această sumă, 287 milioane de euro sunt destinați autostrăzii Arad-Timişoara şi 151,5 milioane de euro sunt pentru varianta de ocolire a municipiului Constanţa la nivel de autostradă.

Împreună cu aceste noi alocări, contribuția Comisiei Europene la construcția celor două tronsoane de autostradă se ridică la 439 milioane de euro.

În legătură cu semnarea celor două proiecte, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat: „Infrastructura rutieră este unul dintre principalele instrumente prin care putem reduce diferențele de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene, iar România va avea întotdeauna în mine un partener pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură.”

Fondul de coeziune al Uniunii Europene este destinat statelor membre al căror venit naţional brut pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din media Uniunii. Acesta vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale şi promovarea dezvoltării durabile. Printre priorităţile Fondului de coeziune se află dezvoltarea reţelei transeuropene de transport, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.