Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: “Cerinţele minimale” ale Monicăi Macovei pentru Klaus Iohannis

Bucureşti: “Cerinţele minimale” ale Monicăi Macovei pentru Klaus Iohannis

DISTRIBUIȚI
monica_macovei8

132574 – 06112014 – Candidatul independent la președinție Monica Macovei i-a transmis lui Klaus Iohannis, prin intermediul rețelelor de socializare, o scrisoare prin care îi cere să-și asume „10 cerinţe minimale” privind „chestiuni de principii”, de la justiţie şi anticorupţie la economie.

„Cei care m-au votat pe mine au votat nu omul, ci principiile pe care le-am pus în programul politic. Deci sunt oameni liberi care vor decide singuri cum votează. Eu i-am trimis azi (miercuri – n. r.) lui Klaus Iohannis o scrisoare și i-am spus pe scurt care sunt cerințele minime pe care cred că alegătorii mei din primul tur le doresc în continuare. Dacă semnează această scrisoare va primi votul meu. Deocamdată nu am primit niciun răspuns, am trimis scrisoarea astăzi. Nu negociem, e o scrisoare pe care eu am semnat-o în numele oamenilor care au votat pentru principiile pe care le-am promovat eu. Dacă Iohannis semnează această scrisoare, eu îl voi vota. Mai departe, cei care m-au votat pe mine, ce fac, e treaba lor. ”, a spus aceasta.

„Ideea negocierii votului este imorală. Ce, oamenii sunt pixuri, pietre? Nu, ei sunt liberi. Oamenii care m-au votat pe mine au crezut în niște principii, în justiție, în dreptate. Cei mai liberi m-au votat pe mine”, a completat Macovei.

„Nu i-am trimis-o lui Ponta, pentru că el poate semna orice, dar nu respectă niciodată nimic. La Ponta n-am nicio așteptare să nu mintă, e dictatura, e ciuma roșie”, a completat aceasta.

În scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis, Macovei îi cere acestuia, între altele, să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale „decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, să respecte independenţa justiţiei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.