132821 – 17112014 – Alegerile pentru Președintele României s-au desfășurat într-un climat general de normalitate, fără evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor sau legalitatea exercitării votului, anunţă MAI. Pentru asigurarea siguranței publice, Ministerul de Interne a mobilizat peste 58.000 de polițiști, pompieri, polițiști de frontieră și jandarmi.
La nivel național, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, au fost sesizate 504 situații privind încălcări ale legii, de două ori mai puţine decât la alegerile din 2009, când au fost înregistrate 986 de sesizări.
“În urma verificărilor efectuate până la această oră, jumătate dintre sesizări nu s-au confirmat”, a precizat luni purtătorul de cuvânt al MAI, subcomisar de poliție Monica Dajbog, într-o conferinţă de presă.
În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 124 de sesizări privind săvârșirea unor fapte penale. În urma verificărilor efectuate până în present, s-au constatat 96 de infracţiuni pentru care sunt cercetate 87 de persoane, una în stare de reținere.
Cele mai multe dintre aceste persoane sunt cercetate pentru coruperea alegătorilor, pentru că au votat de două sau de mai multe ori și pentru violarea confidențialității votului. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităților de Parchet competente.
Așa cum s-a acționat și în ziua primului tur de scrutin, în data de 16 noiembrie, la nivel național, au fost organizate 513 filtre rutiere (cu 80 mai multe decât în turul I), polițiștii verificând respectarea prevederilor legale referitoare la transportul public de persoane, dar și sesizările de turism electoral. Pe parcursul întregii zile au fost verificate 4.144 de autoturisme, din care 284 autocare, 835 autobuze și 1.773 microbuze. – PROMPT MEDIA