132743 – 13112014 – Ioan-Mircea Paşcu a fost ales, miercuri, vicepreşedinte al Parlamentului European (PE), europarlamentarul PSD fiind singurul candidat pentru postul rămas vacant în urma numirii Corinei Creţu în funcţia de comisar european pentru Politică Regională, de la 1 noiembrie.
Ioan-Mircea Paşcu a fost votat de 284 din cei 461 de europarlamentari prezenţi la sesiunea de la Bruxelles, potrivit Digi24.
Înainte de vot, un eurodeputat eurosceptic a anunţat că renunţă la candidatură, acuzând înţelegeri şi „un pact meschin” între principalele grupuri politice din PE.
Mai mulţi eurodeputaţi au reclamat procedura de vot cu doar două opţiuni – „da” şi abţinere – şi i-au cerut preşedintelui Martin Schulz să ia în considerare posibilitatea de a vota „împotrivă”.
Martin Schulz a explicat că este vorba de o procedură standard, aplicată pentru alegerea tuturor vicepreşedinţilor PE.
Anterior, surse social-democrate precizaseră că PE urmează să-l aleagă, miercuri, pe Ioan-Mircea Paşcu în funcţia de vicepreşedinte al Legislativului european, pe postul eliberat de Corina Creţu.
Corina Creţu a fost aleasă vicepreşedinte al PE, în iulie, în prima sesiune după alegerile europarlamentare din mai.
Între cei 14 vicepreşedinţi ai PE se numără şi un alt europarlamentar român, Adina Vălean, din partea Partidului Popular European. – PROMPT MEDIA