133019 – 25112014 – Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj au dispus luni punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore a lui Ioan Ovidiu Mureşan, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bistriţa Năsăud, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Robeto Emil Hasnaş, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, şi Leon Anton Cloşcă, şeful Poliţiei oraşului Năsăud, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
Cei trei urmează a fi prezentați atăzi Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA precizează că va reveni cu detalii în cursul zilei de astăzi. – PROMPT MEDIA