133033 – 25112014 – 10% dintre tinerii români consumă alcool de câteva ori pe săptămână, potrivit unui studiu publicat pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului. Restul, 44% susțin că nu consumă alcool, 18% consumă o dată la câteva luni, 13% — de câteva ori pe lună, 8% — o dată pe lună și 7% — o dată pe săptămână.
12% indică 18 ani ca fiind vârsta la care au consumat pentru prima dată alcool, 10% — de la 16 ani iar 8% — de la 17 ani.
Studiul mai relevă că 16% dintre cei care consumă alcool mai des de câteva ori pe lună se simt puțin vinovați pentru acest lucru, 13% au pierderi de memorie și continuă să consume alcool, chiar după ce prietenii le spun că este suficient.
Conform sursei citate, 18% dintre cei care consumă alcool mai des de câteva ori pe lună au avut o rudă de gradul 1 care a avut probleme legate de alcool, notează BucurestiFm.
De asemenea, 70% dintre cei care consumă alcool mai des de câteva ori pe lună se află în valorile normale al acestui consum.
26% dintre tinerii respondenți prezintă o predispoziție spre dependența de alcool iar 4% pot fi încadrați, conform National Council on Alcoholism and Drug Dependence, în categoria celor alcoolici.
Peste jumătate dintre respondenți, 53%, susțin că nu au fumat niciodată tutun, 15% sunt fumători însă intenționează să renunțe la fumat iar 16% sunt fumători și nu intenționează să se lase.
Aproape 37% dintre cei intervievați fumează o țigară la 5 — 30 de minute după trezire, 20% — la 31 — 60 minute iar 19% în primele cinci minute.
17% se consideră destul de dependenți de fumat, 15% apreciază că au o dependență medie sau foarte mare, pe când 11% declară că au o dependență minimă.
Totodată, 36% dintre tineri consideră că tutunul are o nocivitate maximă. 19% spun că s-au apucat de fumat la 16 ani.
Studiul a fost realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde în perioada 3 august — 16 septembrie 2014 pe 1.205 subiecți cu vârste între 14 — 35 ani și poate avea o eroare maximă tolerată de plus/minus 2,8%. – PROMPT MEDIA