Acasă Centru Mures Mureş: Victor Ponta îl contrazice pe Hrebenciuc: ”Nu sunt ținta nimănui”

Mureş: Victor Ponta îl contrazice pe Hrebenciuc: ”Nu sunt ținta nimănui”

DISTRIBUIȚI

132230 – 24102014 – Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că el nu se simte „o ţintă a nimănui”. „Cred că toată lumea mă sprijină şi mă iubeşte”, a adăugat, ironic, șeful Guvernului. Victor Ponta a fost întrebat, joi, de jurnalişti, în timpul unei vizite în judeţul Mureş, dacă se consideră „adevărata ţintă a DNA”, aşa cum a declarat Viorel Hrebenciuc, potrivit Digi24.

„Nu, nu mă simt o ţintă a nimănui. Cred că toată lumea mă sprijină şi mă iubeşte”, a spus Victor Ponta ironic.

Întrebat dacă recentele acţiuni ale DNA influenţează în vreun fel campania electorală, Ponta a afirmat că o serie de contracandidaţi ai săi îşi fac „un calcul greşit” că vor ajunge preşedinţi, întrucât „DNA o să distrugă PSD şi pe Ponta”.

„Eu am văzut un singur lucru: că ceilalţi contracandidaţi, doamna Udrea, şi domnul Iohannis, şi doamna Macovei spun: E adevărat, noi n-avem nicio idee, nu ştim nimic despre România, dar DNA o să distrugă PSD şi pe Ponta şi o să ajungem preşedinţi. Eu cred că-şi fac un calcul greşit, la fel de greşit ca şi al colegilor mei care-şi închipuie c-am şi câştigat alegerile şi nu mai avem decât de discutat cine se aşază pe scaunul meu”, a declarat Victor Ponta.

Viorel Hrebenciuc, care şi-a însoţit fiul, Andrei, la DNA Braşov, unde acesta a fost audiat şi ulterior reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, a declarat că adevărata ţintă a DNA este candidatul PSD la prezidențiale, Victor Ponta, şi că el şi fiul său sunt nevinovaţi. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.