Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Marian Petrache: ”Românii au dreptul să știe care sunt primarii cumpărați de...

Marian Petrache: ”Românii au dreptul să știe care sunt primarii cumpărați de Victor Ponta”

DISTRIBUIȚI

131816 – 07102014 –  Prin rectificarea bugetară, Victor Ponta a alimentat pușculița de partid pentru a răsplăti primarii traseiști care au ales să trădeze votul cetățenilor și au trecut în barca PSD, declară secretarul general al PNL, Marian Petrache.

”Cu banii luați de la educație, sănătate și infrastructură, premierul Ponta, disperat că poate pierde alegerile, și-a asigurat sprijinul aleșilor locali care s-au alăturat PSD. Adevăratul beneficiar al acestei rectificări bugetare nu este nicidecum cetățeanul, ci uriașul aparat de partid al PSD care are drept unic obiectiv câștigarea prin orice mijloace și cu orice preț de către Victor Ponta a alegerilor prezidențiale. Cetățenii au dreptul să afle care sunt acei primari care, în schimbul dezertării, au primit bani de la buget. Drept urmare, îi cer premierului Ponta să dea dovadă de o minimă transparență și să facă public traseul exact al banilor, ce sume a primit fiecare primar în parte în urma rectificării electorale. Singura politică bugetară pe care o practică Guvernul Ponta este cea a pomenilor electorale și a mitei pentru aleșii locali și, în ciuda tuturor demersurilor ilegale ale PSD, românii nu se vor lăsa păcăliți și vor sancționa prin votul din noiembrie aceste practici abuzive”, acuză Petrache. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.