Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Descinderi acasă la Dorin Cocoş, Cătălin Harnagea şi Remus Truică

Descinderi acasă la Dorin Cocoş, Cătălin Harnagea şi Remus Truică

DISTRIBUIȚI

132009 – 16102014 – Procurorii efectueaza, joi dimineata, noi perchezitii in dosarul Microsoft. Acestia au descins la locuinta lui Remus Truica, Dorin Cocos si Nicolae Dumitru (zis Niro). De asemenea, anchetatorii fac perchezitii la casa lui Catalin Harnagea, fost sef SIE.Intr-un comunicat de joi dimineata al DNA, se precizeaza ca anchetatorii efectueaza perchezitii la 56 de adrese din Bucuresti si Ilfov, vizate fiind sedii de societati comerciale, de fundatii sau locuintele unor persoane fizice.

Numele lui Dorin Cocos si cel al lui Remus Truica au fost mentionate in dosarul licentelor Microsoft de un martor, care ar fi declarat ca omul de afaceri Dorin Cocos si primarul orasului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, au primit „opt-noua” milioane de euro, respectiv „circa trei milioane de euro”, in dosarul Microsoft.

„Tot din discutiile purtate am inteles ca sumele remise lui Dorin Cocos au fost in cea mai mare parte remise in numerar, banii fiind retrasi numerar din Elvetia de Pescariu Dinu si inmanati personal de acesta lui Dorin Cocos. Din cate am auzit, Dorin Cocos a primit 8,9 milioane euro, iar Gheorghe Stefan circa trei milioane de euro. Tot in jur de trei milioane a primit si Gabriel Sandu (fostul sef al Fujitsu in Romania – n. r.) „, ar fi declarat martorul in fata anchetatorilor, potrivit unor informatii aparute in presa la sfarsitul lunii septembrie.

Acelasi martor, cu identitate protejata, vorbea despre comiterea a mai multor fapte de trafic de influenta si luare de mita, in cadrul procedurilor de selectare a firmelor. Acelasi martor leaga si numele fostului prim-ministru Adrian Nastase, precum si ale altor demnitari apropiati acestuia de afacerea licentelor Microsoft. Conform martorului, persoanele implicate in trafic de influenta si luare de mita in acest contract sunt Adrian Nastase, prim – ministru in perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor catre Adrian Nastase in acea perioada, Remus Truica, seful Cancelariei prim-ministrului in acea perioada, Victor Ponta, seful Corpului de Control al premierului in acea perioada, Ecaterina Andronescu – ministru al Educatiei 2000 – 2004, Cristina Ghitulica – sef de cabinet la Ecaterina Andronescu in perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului in acea perioada, Traian Ionescu – director in Ministerul Educatiei, Valentin Cotarta – director in cadrul Ministerului Educatiei, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Tanasescu – ministrul Finantelor la acea perioada, Enache Jiru – secretar de stat in Ministerul Finantelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum si ministrii numiti dupa Ecaterina Andronescu si anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclaus si ulterior, Andrei Marga.

Este pentru prima oara cand in acest dosar apare numele lui Catalin Harnagea, fost sef SIE.

DNA a cerut, in septembrie, avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri – senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica,Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.

Potrivit DNA, persoane din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv in cadrul contractului.

Procurorii sustin ca fostii ministri Dan Nica, Serban Mihailescu, Ticau Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Sandu Gabriel „si-au exercitat cu rea-credinta atributiile de serviciu, determinand incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate”.

Potrivit referatului DNA, „au fost obtinute probe din care rezulta ca ministrii Nica Dan, Mihailescu Petru Serban, Adriana Ticau, Athanasiu Alexandru, Tanasescu Mihai Nicolae si Gabriel Sandu si-au exercitat cu rea credinta atributiile de serviciu, determinand incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate”.

Procurorii DNA sustin ca au indicii ca „persoanele mai sus mentionate au pretins si primit sume de bani pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de serviciu si pentru a-si exercita influenta asupra altor persoane in vederea favorizarii firmei Fujitsu Siemens Computers in legatura cu incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft”.

La inceputul lunii octombrie, presedintele Traian Basescu a avizat inceperea urmaririi penale fata de fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Daniel Funeriu in dosarul Microsoft. Pe 13 octombrie, plenul Camerei Deputatilor a decis sa ii ridice imunitatea deputatului Valerian Vreme, implicat in dosarul Microsoft. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.