Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Titus Corlăţean: Identitatea religioasă trebuie afirmată într-o „Europă a naţiunilor”

Bucureşti: Titus Corlăţean: Identitatea religioasă trebuie afirmată într-o „Europă a naţiunilor”

DISTRIBUIȚI

132177 – 22102014  – „România susţine libertatea de religie, toleranţa religioasă, nediscriminarea pe motivul convingerilor religioase, precum şi condamnarea oricărui atac asupra unor comunităţi religioase şi este implicată activ în acţiunile si activităţile comunităţii internaţionale în promovarea acestui dialog”, a afirmat ministrul Titus Corlăţean, pe 22 octombrie, la sesiunea internațională de cercetări ştiinţifice “Legislație, religie și libertate. O abordare în contextul globalizării”, care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului

În cadrul intervenţiei sale, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a subliniat importanţa desfăşurării activităţii religioase a tuturor cultelor fără nici un fel de restricţii, potrivit normelor şi tradiţiilor proprii, în conformitate cu credinţele, doctrinele religioase şi ritualurile specifice fiecărora dintre ele.

Ministrul a evidenţiat necesitatea afirmării unei identităţi religioase într-o „Europă a naţiunilor”, care reprezintă un element fundamental al instaurării unei alte faţete a securităţii, complementară securităţii sociale, culturale şi economice.

 „Garantarea şi întărirea securităţii naţionale stimulează procesele de afirmare a identităţilor individuale, constituind un mediu intern de securitate în care individul se regăseşte în sistemul de valori al societăţii. Asigurarea securităţii individului ajută la întărirea unităţii de voinţă şi acţiune a comunităţii sociale şi descurajează fenomenele de înstrăinare care stau la baza a numeroase forme de comportament antisocial”, a arătat Titus Corlăţean.

Totodată, ministrul afacerilor externe a făcut referire la rolul diplomaţiei româneşti în gestionarea relaţiilor cu organizaţiile şi cultele religioase din ţările în care trăiesc românii din străinătate: „Unul din obiectivele fundamentale ale politicii externe româneşti este păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor, conform standardelor internaţionale în materie şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti de peste hotare. Un rol semnificativ în prezervarea identităţii româneşti şi promovarea culturii îi revine acţiunii spirituale în comunităţile româneşti din străinătate”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.