132387 – 30102014 – Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a avut o întrevedere cu directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, Patrick Ky, cu ocazia vizitei de lucru pe care acesta o efectuează în România, în contextul dialogului privind activitatea în domeniul aviaţiei civile din statele membre ale Uniunii Europene.
Misiunea oficialului european este de a promova cele mai înalte standarde comune de siguranţă a zborului şi protecţie a mediului în aviaţie, în contextul în care EASA reprezintă pilonul central al sistemului de siguranţă a aviaţiei în cadrul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al MAE.
Cei doi oficiali au salutat buna colaborare dintre autoritatea română cu atribuţii în domeniul siguranţei aviaţiei, respectiv Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi EASA, cât şi potenţialul de consolidare a acesteia pe viitor.
Partea română a exprimat sprijinul României pentru inițiativele europene care vizează dezvoltarea sectorului aviației în UE şi a subliniat faptul că autoritățile naționale responsabile în domeniu, sub coordonarea MAE ca instituţie care coordonează sistemul național de gestionare a afacerilor europene, sunt strâns implicate în negocierea și punerea în aplicare a legislației UE. El arătat că România este în favoarea accelerării punerii în aplicare a obiectivelor Cerului Unic European (Single European Sky – SES) și susține convergența dintre SES și noua legislaţie cu privire la funcționarea EASA, ceea ce conferă un set unic de cerințe în domeniul securităţii aviatice și previne incertitudinea în ceea ce privește prevederile aplicabile.
Discuțiile au mai vizat modul în care EASA răspunde provocărilor actuale în materie de securitate aviatică, context în care demnitarul român a transmis sprijinul pentru iniţiativele la nivel european care vizează creşterea siguranţei în domeniul aviaţiei.
EASA a fost înființată în anul 2003 cu misiunea de a promova cele mai înalte standarde comune de securitate și de protecție a mediului în aviația civilă la nivelul UE.
Agenția elaborează norme comune de siguranță la nivelul UE şi monitorizează punerea în aplicare a standardelor prin inspecții în statele membre și asigură expertiza tehnică necesară și de formare. Agenția colaborează îndeaproape cu autoritățile aeronautice naționale, care au propriile atribuţii în sistemul de siguranţă în domeniul aviaţiei.
Începând cu 1 septembrie 2014 a intrat în vigoare o nouă organizare a EASA, care va permite agenției să se implice mai pragmatic în colaborarea cu industria aviatică, pentru a consolida strategia generală a EASA și de a promova o abordare bazată pe performanță a gestionării siguranței aviaţiei. – PROMPT MEDIA