Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Procurorii cer arestarea unui român care a traficat droguri cu membrii...

Bucureşti: Procurorii cer arestarea unui român care a traficat droguri cu membrii mafiei din Calabria

DISTRIBUIȚI

132034 – 16102014 – Procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, în cooperare cu autorități judiciare din Italia, au anihilat activitatea infracțională a unui grup infracțional organizat specializat în traficul internațional de droguri de mare risc, stupefiante provenite din Bolivia.

        La data de 1 februarie 2014, procurorii DIICOT – Structura Centrală au început urmărirea penală „in rem” pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.

        La data de 15 octombrie 2014, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Marian Mohan, în vârstă de 61 de ani, pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc.

        Conform probelor administrate, Marian Mohan este suspectat că, începând din noiembrie 2013, i-a ajutat pe italienii Angelo Scuteri, Marino Valellonga, Pietro Bellucci și Demetrio Tripodi să achiziționeze și să transporte cocaină provenită din Bolivia cu destinația Milano (Italia).

        Beneficiarii acestor droguri erau Scuteri, Valellonga, Bellucci și Tripodi, care sunt membrii unei celule mafiote din Calabria – Italia, aflată în structura uneia dintre cele mai periculoase organizații criminale cunoscută sub denumirea ”N’Dragheta”, specializată în trafic de droguri și omucideri,  aspect despre care Mohan avea cunoștință.

        Pentru ca drogurile să fie transportate cu succes din Bolivia în Italia  și pentru a evita interceptarea drogurilor de către autorități, furnizorii acestora le-au disimulat în material feros, au păstrat contactul permanent cu Mohan (telefonic și prin intermediul poștei electronice), care, prin intermediul firmei sale S.C ”Elzurom Aginvest” SRL, a intermediat operațiuni  de import mărfuri.

        Întrucât în urma investigațiilor efectuate, autoritățile române au obținut datele de identificare ale containerului în care au fost disimulate drogurile, precum și informații referitoare la ruta de transport maritim cu destinația finală Portugalia – Sines, procurorii DIICOT – Structura Centrală au încunoștiințat organele judiciare din Italia.

        În urma cooperării juridiciare internaționale, autoritățile vamale din Portul Rotterdam (Olanda) au efectuat la data de 17 aprilie 2014 un control conspirat, ocazie cu care s-a constatat că în container se afla material feros reciclabil (provenit din Bolivia) dar și șapte profile metalice suspecte, în interiorul cărora au fost găsite 70 kg cocaină.

        Containerul fusese expediat la data de 10 februarie 2014 din portul Matarani (Peru), la bordul navei Hansa Ronneburg, cu traseu prin Panama, unde a fost transbordat pe nava Ever Reward și transportat până la New York, unde a fost din nou transbordat pe nava Cosco Nagoya, cu destinația finală Portugalia, pentru societatea Elzurom Aginvest, care aparține lui Mohan și lui Bellucci.

        În timpul efectuării acestor operațiuni, Mohan împreună cu furnizorul drogurilor și cu Scuteri au schimbat destinația finală, respectiv portul Constanța, intenționând să îl transporte ulterior pe cale terestră până la Milano, Mohan fiind cel care urma să se ocupe și de acest transport.

Transbordarea și îmbarcarea repetată a acestui container pe mai multe vase maritime au fost efectuate pentru a eluda și a face dificilă o eventuală investigație.

        Autoritățile italiene au dispus la data de 15 septembrie reținerea și ulterior arestarea preventivă a lui Rocco Ameduri, Pietro Belucci, Antonio Di Giorgio, Giuseppe Jerino, Angelo Scuteri, Demetrio Tripodi Demetrio și Marino Vallelonga, pentru asociere în scopul traficului de droguri.

        În cadrul anchetei procurorii DIICOT și polițiștii DCCO au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații și al Direcției Operațiuni Speciale.

        Procurorii au solicitat joi Tribunalului București arestarea preventivă a lui Marian Mohan pentru 30 de zile. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.