131794 – 07102014 – Premierul Victor Ponta s-a aratat nemultumit de sechestrul impus de procurori in cazul prezumtivei evaziunii de 230 de milioane de euro de la Lukoil, afirmand ca acolo sunt 3.500 de angajati care trebuie sa isi primeasca salariile, iar actionarii nu „fugeau cu conductele in Rusia”.
Chestionat intr-o conferinta de presa asupra mudului in care decurge ancheta in dosarul Lukoil (in care procurorii suspectează o evaziune de 230 milioane euro) si despre decizia anchetatorilor de a indisponibiliza materii prime detinute de Lukoil in tank-urile, conductele de transfer si rezervoarele care apartin sau se afla in custodia Oil Terminal SA, premierul s-a aratat nemultumit de sechestrul instituit: ”Aici nu e vorba ca am prins pe cineva furand o masina si indisponibilizam masina. Sa indisponibilizezi conducte … banuiesc ca cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele in Rusia sau nu stiu unde si nici rafinaria nu o mutau maine din Romania”, a spus Victor Ponta, adaugand insa ca: „Justitia e independenta, isi face datoria si banuiesc ca daca se intampla ceva rau cei 3.500 de oameni or sa vina la mine ca asa e cu justitia”.
Victor Ponta a subliniat in cateva randuri ca nu comenteaza deciziile justitiei si nu intervine in dosar, unde „procurorul este suveran”.
Dar „procurorul nici nu cred ca e foarte interesat de faptul ca Lukoil are 3.500 de angajati si de faptul ca, de exemplu, Oltchimul cumpara doar de la Lukoil, si de faptul ca au blocat combustibil pe la Oil Terminal si la Conpet, nu stie procurorul si nici nu cred ca e treaba … sau ma rog probabil nu e treaba domniei sale”, a spus prim-ministrul.
„Ceea ce noi speram – nu avem niciun drept sa intervenim in ancheta si nici nu ne dorim acest lucru – ne dorim totusi ca vineri sa poata sa plateasca salariile si ne dorim ca activitatea sa continue normal dupa care sigur in urma anchetei normale sa se recupereze prejudiciul si sa fie sanctionati oamenii care au incalcat legea”, a continuat seful Executivului.
El a sustinut ca nu exista nicio conotatie politica in acest dosar si „nu conteaza ca e vorba de o companie din Rusia sau din alta parte”, dar si-a exprimat „speranta ca, fara a interfera in niciun fel in activitatea suverana si independenta a procurorului, sa avem grija ca e vorba de 3.500 de oameni, e vorba despre niste interese economice de functionare a altor companii, extrem de importante si sper doar in intelepciunea si responsabilitatea celor care ancheteaza de a gasi solutia legala”.
„Eu doar sper si ne dorim sa se gaseasca solutia legala prin care sa fie sanctionati cei vinovati, sa se recupereze prejudiciul, fara sa aruncam in aer acea chestie cu fiat justitia, pereat mundi, eu sper sa fie doar cu fiat justitia, fara sa piara si lumea. Vreau sa fie foarte clar, fiind vorba de un dosar penal, aflat pe rolul parchetului de pe langa Curtea de Apel Prahova, nu avem niciun fel de compententa si niciun fel de intentie de a interveni in vreun el”, a incheiat Victor Ponta.
Potrivit informatiilor oficiale furnizate de Parchetul Curtii de Apel, „o echipa complexa formata din procurori din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, ofiteri de politie din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, inspectori din cadrul Directiei Generale Vamale, inspectori din cadrul Directiei Nationale Antifrauda si lucratori din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Prahova, se afla in desfasurarea unui numar de 23 de perchezitii la sediile societatilor comerciale S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, S.C. Lukoil Energy & Gas Romania S.R.L., S.C. Lukoil Lubricants East Europe S.R.L., S.C. Agentia Lukom-a-Romania S.R.L., S.C. TP Log Sevices S.R.L., toate situate in municipiul Ploiesti, strada Mihai Bravu nr. 235, judetul Prahova.
Prejudiciul estimat este in cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infractiunii de evaziune fiscala in cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) si 533.598.577 lei (118 milioane euro) din savarsirea infractiunii de spalare de bani.
Activitatile de urmarire penala vizand probarea participatiei penale a suspectilor au fost realizate cu sprijinul informativ si tehnic al Serviciului Roman de Informatii.”
In urma acestei anchete, vineri au aparut informatii potrivit carora rafinaria Lukoil Ploiesti si-a intrerupt activitatea.
Luni, a aparut informatia ca Parchetul a instituit sechestru asigurator asupra stocurilor de materii prime detinute de Lukoil in tank-urile, conductele de transfer si rezervoarele care apartin sau se afla in custodia Oil Terminal SA, pana la concurenta sumei de un miliard de lei, potrivit unui raport transmis de Oil Terminal Bursei Romane de Valori.
Ultima oră: In această dimineață sechestrul asigurător asupra conturilor și stocurilor de materii prime a fost ridicat. Potrivit B1TV, compania a anuntat ca se pregateste de reluarea productiei. – PROMPT MEDIA