131746 – 03102014 – Europarlamentarul PMP Cristian Preda afirma ca la alegerile prezidentiale va vota cu Monica Macovei, si nu cu presedinta partidului din care face parte, Elena Udrea. Preda a fost singurul care s-a opus preluarii conducerii PMP de catre Elena Udrea.
„La prezidentiale, voi vota cu Monica Macovei! Suntem colegi in Grupul de Dialog Social, am lucrat impreuna, vreme de cinci ani, in Parlamentul European, ne-am aflat pe aceeasi baricada in PDL, atunci cand eram in acel partid, azi disparut. Faptul ca, la alegerile europene din mai, am adoptat tactici diferite de reinnoire a mandatelor nu diminueaza cu nimic solidaritatea noastra politica”, a scris Preda, pe pagina proprie de Facebook.
„Ideile sustinute de Monica in pre-campania de acum reprezinta o abordare consistenta a mizei alegerilor pentru Cotroceni: e vorba despre pastrarea sprijinului politic pentru institutiile statului de drept, dupa atacurile la care au fost supuse de catre USL si succesorii nefastei aliante, Ponta si Tariceanu. Regasim astfel si miza sincronizarii noastre cu celelalte state-membre din UE: fara domnia legii, prosperitatea nu e posibila – acesta mi se pare a fi miezul campaniei facute de Macovei, in perfect acord cu angajamentul ei politic de pana acum, ca si cu felul in care inteleg, la randul meu, politica in activitatea cotidiana din PE. Sustin, altfel spus, o candidatura cu o certa dimensiune europeana”, argumenteaza acesta.- PROMPT MEDIA