132348 – 29102014 – Procurori DNA efectuează cercetări într-o cauză penală care vizează infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014. Astazi sunt perchezitionate 30 de adrese din Bucureşti și județele Ialomița și Călărași, din care trei sunt instituții publice de interes local, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI şi Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. – PROMPT MEDIA