131793 – 06102014 – În cadrul programului de acţiuni de protest organizate de Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, marţi, 7 octombrie, între orele 11.00 şi 13.00 va avea loc un miting de ptrotest în Piaţa Victoriei. 7 octombrie este o zi simbolică, în care lucrătorii din întreaga lume marchează „Ziua Internaţională a Muncii Decente” organizând evenimente prin care solicită drepturi sindicale şi locuri de muncă decente.
Revendicarea principală este modificarea de urgenţă a Legii dialogului social (L62/2011), cel puţin în punctele cerute de organizaţiile sindicale ca prioritare pentru deblocarea negocierilor colective şi apărarea drepturilor salariaţilor.
„În doi ani şi jumătate nu au fost decât discuţii sterile cu acest guvern. Dorim fapte, conform angajamentelor actualilor guvernanţi, adică schimbarea legii. Considerăm că până la data de 17 octombrie, înterval în care se desfăşoară acţiuni de protest în fiecare zi, este timp suficient realizării acestor modificări, în orice caz, mai mult decât a fost nevoie pentru modificarea cotei CAS în favoarea angajatorilor şi adoptarea prevederilor care permit migraţia aleşilor”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.
O altă revendicare extrem de importantă pentru care sindicaliştii vor manifesta mâine în Piaţa Victoriei este salarizarea în sistemul bugetar (sănătate, educaţie, administraţie, etc), care este menţinută la un nivel extrem de scăzut (sub nivelul din 2010), la limita sau sub limita sărăciei. Acest nivel de salarizare şi condiţiile de muncă conduc la plecarea masiva a personalului, punând presiune suplimentară asupra celor rămaşi, care trebuie, în plus, să acopere munca celor plecaţi din sistem, potrivit unui comunicat al CNS Cartel Alfa. – PROMPT MEDIA