Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Mihai Necolaiciuc cere eliberarea din penitenciar

Bucureşti: Mihai Necolaiciuc cere eliberarea din penitenciar

DISTRIBUIȚI

132342 – 28102014  – Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a cerut, marţi, Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat din penitenciar, după doar 11 zile de la condamnarea la patru ani şi şase luni de închisoare din dosarul în care a fost găsit vinovat pentru fraudarea statului cu 2,7 milioane de euro.“În doi ani şi jumătate, cât timp s-a judecat acest dosar la Judecătoria Sectorului 1, s-a ajuns la concluzia că sunt nevinovat şi am fost achitat. După trei înfăţişări, Curtea de Apel m-a condamnat. Eu nu acuz pe nimeni, însă vă rog să admiteţi această rugăminte de eliberare, pentru că mai am alte trei dosare şi vreau să îmi construiesc apărarea. În aceste condiţii, nu pot face acest lucru”, a spus, în faţa instanţei, Mihai Necolaiciuc, potrivit Realitatea Tv.

Avocaţii fostului director general al CFR şi-au apărat clientul invocând faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile admiterii cererii de liberare condiţionată şi că Mihai Necolaiciuc a executat mai mult de jumătate de pedeapsă, în arest preventiv.

„În ceea ce priveşte îndreptarea şi reeducarea, pot să vă spun că este îndeplinită şi această condiţie, dovadă fiind şi caracterizarea lui de la arest, el neavând nicio abatere, prezentând în permanenţă un comportament pozitiv”, a spus unul dintre avocaţii lui Necolaiciuc.

Tot apărarea a subliniat că fostul director general al CFR a stat în spatele gratiilor peste 800 de zile, dar şi faptul că Mihai Necolaiciuc se află sub control judiciar în alte două dosare.

„Liberarea lui condiţionată nu creează o perturbare a liniştii publice”, a explicat un alt avocat al lui Necolaiciuc. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.