132005 – 16102014 – Teodor Meleşcanu, fostul director al SIE şi actual candidat la funcţia supremă în stat, a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că este o „victimă colaterală” în războiul politic Băsescu-Ponta.
„Nu am informaţii dacă Victor Ponta a fost sau nu ofiţer SIE”, a spus fostul şef al SIE.
Teodor Meleşcanu a adăugat că predecesorii săi la şefia SIE ar putea avea informaţii despre acest subiect, dar el nu are.
În acest context, el i-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Harnagea, Claudiu Săftoiu, Ioan Talpeş, spunând că aceştia ar trebui întrebaţi despre subiect.
El a mai spus că în timpul mandatului său au fost numiţi trei ofiţeri acoperiţi, fără ca vreunul dintre aceştia să fie procuror sau parlamentar.
De remarcat însă că Meleșcanu a evitat o întrebare directă referitoare la solicitarea președintelui. Marți, Meleșcanu a susținut o conferință de presă, dar și în alte apariții TV, că Traian Băsescu este singurul președinte post-decembrit care a cerut o listă cu ofițerii acoperiți ai SIE, lăsând să se înțeleagă că o asemenea listă urma să fie folosită în campania electorală. Miercuri, Traian Băsescu a susținut, în replică, o declarație de presă în care a prezentat o parte din corespodența purtată cu SIE, în care solicita serviciului să precizeze dacă printre membrii Guvernului Ponta 3 există foști sau actuali ofițeri de informații, contrazicând astfel acuzațiile formulate de Teodor Meleșcanu.
Întrebat de moderator despre acestă situație, miercuri seara, Teodor Meleșcanu a evitat un răspuns direct, preferând să lanseze, la rândul său, o altă întrebare și trimițând lucrurile în zona percepțiilor subiective. PROMPT MEDIA