Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: DNA cere arestarea deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam

Bucureşti: DNA cere arestarea deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam

DISTRIBUIȚI

132071 – 17102014 – DNA a transmis procurorului general al României solicitarea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputașilor Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam. În cazul lui Viorel Hrebenciuc acuzațiile vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență şi instigare la folosirea influenței, iar în cazul lui Ioan Adam, despre instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituirea unui grup infracțional organizat şi cumpărare de influenţă.     În cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță să admită o cale extraordinară de atac, pronunțând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui Gheorghe Sturdza Paltin (naşul de cununie al lui Adam), în contradicție evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier și 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând regiei Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 euro.

Soluţia a fost dispusă în condiţiile în care moştenitorul nu se încadra în gradul de rudenie prevăzut de lege faţă de proprietarul deposedat şi nu depusese cerere la Comisia locală de fond funciar pentru întreaga suprafaţă; pe parcursul judecăţii îşi modificase cererea şi solicita numai restituirea dreptului asupra a 23.000 de hectare; pe o parte din terenurile revendicate fusese deja reconstituit dreptul de proprietate față de câteva sute de proprietari. Judecătorii au admis, în faza recursului, revizuirea unei hotărâri anterioare irevocabile prin care fusese respinsă cererea reclamantului, invocând apariţia unor înscrisuri noi pe care reclamantul a omis să le solicite cu prilejul primei judecăţi, deşi acestea nu aveau valoare determinantă raportat la obiectul cauzei.

Imediat după ce a obținut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Gheorghe Sturdza Paltin, Daniel-Constantin Călugăr, Ioan-Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată.

Totodată pentru a reuși punerea în aplicare a deciziei, Adam împreună cu Paltin le-a Promis lui Călugăr, Varga, Bengescu și Hrebenciuc, bani sau alte foloase, iar aceștia din urmă au promis că vor determina funcționarii publici cu atribuții în acest sens (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri.

În acest scop, în luna aprilie 2013, la inițiativa lui Adam, Sturdza a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a întregii suprafețe de teren forestier (43.277 ha) cu Bengescu, precum şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate. Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău.

Pentru atingerea scopului, Bengescu l-a cointeresat pe Hrebenciuc, deputat în Parlamentul României, care avea rolul de a-și folosi influența politică la nivelul instituțiilor și autorităților publice din județul Bacău și a celor de la nivel central, pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract, în schimbul a 12.000 de hectare din suprafaţa reconstituită.

În sarcina lui Hrebenciuc s-a reţinut că, începând cu luna aprilie 2013 și până în prezent, împreună cu Adam, Sturdza şi Bengescu, a constituit și coordonat un grup (la care au     aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna.

În luna aprilie 2013, Hrebenciuc, împreună cu Bengescu, le-a promis lui Adam şi Sturdza că-i va determina pe funcționarii publici cu atribuții de punere în posesie și eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafață de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, Romsilva etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (de exemplu, să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău), acceptând de la aceștia promisiunea de bani sau alte foloase.

În cursul anului 2013, Hrebenciuc l-a contactat repetat la telefon pe Adam Crăciunescu Adam, director general al RNP Romsilva, şi s-a deplasat la biroul acestuia, reproşându-i opoziţia la punerea în posesia a lui Sturdza.

Întrucât Crăciunescu a refuzat să dea curs solicitării, Hrebenciuc i-a solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să îşi folosească influenţa faţă de Crăciunescu, membru în cadrul aceluiași partid, pentru a determina modul în care instituția condusă de acesta din urmă trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței revendicate de Sturdza.

În cursul lunii septembrie 2013, Hrebenciuc a intervenit pe lângă membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2013, Hrebenciuc şi-a folosit influenţa asupra directorului Direcţiei Silvice Bacău, căruia i-a reproşat „blocajele” instituţionale apărute, realizând totodată demersuri pentru ca acesta să fie chemat la Bucureşti, pentru a fi „instruit” cum să procedeze în privinţa demersurilor efectuate pentru restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure, demersuri care au avut ca efect convocarea acestuia din urmă de către directorul general al Romsilva, pe tema suprafeţelor vizate de Sturdza.

În acest context, după ce Romsilva a depus o cerere de strămutare și a obţinut suspendarea judecății litigiului care privea această suprafaţă, Hrebenciuc i-a cerut lui Sîrbu să îşi folosească influenţa faţă de Crăciunescu şi să îl determine să înlocuiască persoana care reprezenta regia în cauzele ce priveau acest domeniu.

Totodată, după admiterea cererii de strămutare, Ioan Adam i-a cerut lui Bengescu să îi transmită lui Hrebenciuc că funcţionarii publici cu care a discutat despre terenurile revendicate l-au păcălit, subliniind că deputatul Hrebenciuc şi-a „dat cuvântul” că va rezolva problema.

Totodată, în cursul lunii august 2014, Hrebenciuc i-a promis lui Bengescu că îşi va folosi influenţa pentru a-l determina pe directorul Romsilva să nu mai formuleze contestaţii împotriva acţiunilor judiciare iniţiate de acesta, se precizază în comunicat.

“Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.  Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea lor   de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avută în vedere modalitatea săvârşirii faptelor şi rezonanţa acestora, precum şi urmarea produsă, privită atât din perspectiva valorii prejudiciului, cât şi prin limitarea severă a fondului forestier aflat în administrarea statului, astfel încât luarea măsurii preventive este necesară pentru a elimina temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea unor asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpaților şi natura faptelor de care sunt acuzați. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi un număr de 17 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”, se maia arată în comunicatul DNA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.