131993 – 15102014 – Deputatul PNL Hubert Petru Stefan Thuma si fostul sef al Parchetului Sectorului 4 Bucuresti, Mihai Betelie, au fost condamnati de instanta suprema la sase luni de inchisoare cu suspendare, pentru fapte de coruptie, decizia fiind definitiva.Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) l-a gasit vinovat pe Thuma de folosire a influentei sau a autoritatii de catre o persoana cu functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar pe Betelie, de instigare la aceasta infractiune. Pedepsele celor doi au un termen de incercare de doi ani si sase luni. Instanta suprema a respins, prin decizia luata luni, 13 octombrie, apelurile declarate de DNA, dar si cele ale lui Mihai Betelie si Hubert Petru Stefan Thuma, impotriva hotararii din 22 noiembrie 2013 pronuntate tot de ICCJ.
Mihai Betelie mai este implicat intr-un dosar penal, care a fost desprins din cel de la ICCJ, el fiind acuzat ca a efectuat operatiuni financiare incompatibile cu functia sa. O decizie in acest dosar ar putea fi luata de judecatorii Curtii de Apel Bucuresti in 23 octombrie.
In 20 martie 2012, Directia Nationala Anticoruptie l-a trimis in judecata pe fostul procuror Mihai Betelie, alaturi de liberalul Hubert Petru Stefan Thuma, de fostul secretar al Primariei Sectorului 1 Bucuresti Grigorescu Bogdan-Nicolae si de avocatul bucurestean Ghoerghe Marin Dobre. Noua luni mai tarziu, respectiv in decembrie 2012, dosarul a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti si-a declinat competenta, in conditiile in care un Hubert Petru Stefan Thuma a obtinut un mandat de deputat in urma alegerilor de la sfarsitul anului 2012. Ulterior, in iunie 2013, ICCJ disjunge cauza fata de Mihai Betelie si Hubert Petru Stefan Thuma, in ceea priveste infractiunile de instigare si, respectiv, folosire a influentei sau a autoritatii de catre o persoana cu functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Pentru celelalte infractiuni de care era acuzat Betelie, dar si ceilalti doi inculpati din dosar, instanta suprema a decis formarea unui nou dosar la Curtea de Apel Bucuresti pentru continuarea cercetarii judecatoresti. Astfel, in cazul acestui proces, Betelie este acuzat de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia detinuta, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, de santaj in legatura directa cu o infractiune de coruptie, de fals intelectual in conditiile participatiei improprii si in legatura directa cu o infractiune de coruptie, de fals in inscrisuri sub semnatura privata si de fals in declaratii.
Astfel, pentru prima infractiune, fostul sef al Parchetului Sectorului 4 Bucuresti si deputatul PNL Hubert Petru Stefan Thuma au fost condamnati de Completul de trei judecatori de la instanta suprema, in 22 noiembrie 2013, la sase luni de inchisoare cu suspendare. Decizia nu a fost definitiva, motiv pentru care cei doi au contestat sentinta la Completul de cinci judecatori de la ICCJ, care a decis sa mentina pedeapsa primita in prima instanta. Potrivit rechizitoriului DNA, in perioada iulie
2011 – ianuarie 2012, inculpatii Betelie Mihai, in calitate de prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti si Grigorescu Bogdan-Nicolae, secretar al Primariei Sectorului 1 Bucuresti, ar fi efectuat prin persoane interpuse activitati de comert si ar fi participat la administrarea SC Enviroservice SRL Bucuresti in scopul obtinerii unor foloase materiale necuvenite. Atributiile de administrare a acestei societati comerciale, ai carei reprezentanti legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpati, au fost impartite intre cei doi inculpati care si-ar fi incalcat interdictiile privitoare la incompatibilitati prevazute in Statutul judecatorilor si procurorilor si, respectiv, in Legea administratiei publice locale. In acest scop, cei doi inculpati s-ar fi ocupat in fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achizitionarea deseurilor colectate selectiv in vederea reciclarii), implicandu-se in mod direct in tot ceea ce insemna functionarea acesteia: relatiile cu partenerii de afaceri, selectia de personal si plata salariilor, achizitii de utilaje si plata acestora, relatiile cu unitatile bancare, distributia marfurilor, plata chiriei etc. De asemenea, in perioada septembrie – noiembrie 2011, Betelie i-ar fi solicitat lui Thuma, vicepresedinte al Partidului National Liberal – Filiala Ilfov, sa il sprijine in demararea si dezvoltarea activitatii SC Enviroservice SRL (cu punct de lucru in comuna Vidra, judetul Ilfov), apeland la prerogativele functiei sale de conducere a unei filiale locale a partidului politic respectiv. Astfel, inculpatul Thuma Hubert-Petru-Stefan ar fi intermediat legaturile dintre inculpatul Betelie Mihai si primarii unor comune si orase din judetul Ilfov, membri PNL, si i-ar fi determinat pe acestia sa faca demersuri pentru bunul mers al afacerii lui Betelie Mihai (de exemplu, identificarea si facilitarea accesului la spatii de depozitare, primirea fictiva de utilaje etc.) In perioada noiembrie – decembrie 2011, in conditiile in care o societate comerciala aflata in relatii contractuale cu SC Enviroservice SRL a incetat derularea unui contract din cauza existentei unor nereguli, inculpatii Betelie Mihai si Grigorescu Bogdan-Nicolae, profitand de functiile publice detinute, ar fi exercitat presiuni asupra reprezentantilor acestei firme pentru ca acestia sa incheie un act aditional prin care firma pe care o reprezentau sa continue livrarea de deseuri reciclabile catre SC Enviroservice SA desi aceasta societate comerciala nu indeplinea toate conditiile legale in vederea achizitionarii unor astfel de deseuri. Potrivit DNA, Mihai Betelie si Gheorghe Marin Dobre, avocat in cadrul Baroului Bucuresti, ar fi determinat un notar public sa autentifice, la 12 iunie 2008, un contract de vanzare-cumparare de bunuri viitoare, atestand fapte nereale, in conditiile in care notarul nu cunostea acest aspect. In plus, Betelie ar mai fi incheiat si un contract fictiv de imprumut, pe care l-a mentionat in cuprinsul declaratiilor de avere depuse in calitate de magistrat in cursul anilor 2008 – 2010. In 20 decembrie 2012, Mihai Betelie a fost exclus din magistratura de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). – PROMPT MEDIA, sursa: MEDIAFAX