131467 – 22092014 – Un autocar cu numere de Galaţi, care venea de la Roma, a fost implicat luni dimineaţa într-un accident grav în Ungaria. În autocar se aflau 28 de cetăţeni români, doi sunt grav răniți, iar 11 răniți ușor. Accidentul a avut loc pe autostada M43, în localitatea Mako din apropierea frontierei cu România.
Autocarul a ieşit de pe carasobil şi a intrat într-un dâmb de pe marginea drumului.
Mai multe persoane au suferit atacuri de panică şi au răni uşoare de la cioburile geamurilor sparte.
Mai multe echipaje SMURD au ajuns la faţa locului şi l-au eliberat pe şofer, care era prins între fiarele contorsionate.
În momentul producerii accidentului, majoritatea pasagerilor dormeau.
Cauzele ţin de condiţiile meteo nefavorabile, în timpul nopţii au fost averse puternice, şoferul autocarului ar fi pierdut controlul volanului şi a ajuns într-un şanţ.
Un alt accident în care a fost implicat un autocar care transporta români a avut loc duminică dimineaţa, în Bulgaria. Autocarul – în care se aflau 27 de români, dintre care doi şoferi, care veneau spre România din Turcia, de la Kuşadasi – s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo, zonă muntoasă din ţara vecină. – PROMPT MEDIA