131246 – 11092014 – Vasile Blaga a răspuns miercuri, la Zalău, atacurilor președintelui Traian Băsescu de marți seara, liderul PDL afirmând că nu poți să vorbești de unitatea dreptei „când ți-ai făcut partid pentru feblețea ta”.
„Această construcție (ACL – n. r.) nu am făcut-o împotriva nimănui, dar nici n-am cerut binecuvântarea nimănui. Pentru că nu este corect să vii astăzi, de fapt aseară și, Măi Vasile, să plângi de vina PDL-ului când i-ai spus Adio neforțat de nimeni și să vorbești de unitatea dreptei când ți-ai făcut partid pentru feblețea ta”, a afirmat Blaga, în fața a câteva sute de susținători ai ACL, prezenți la Zalău la o întâlnire cu Klaus Iohannis și alți membri ai alianței, potrivit Cotidianul.ro.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seara, că nu crede că fuziunea dintre PNL și PDL se va mai realiza după alegerile prezidențiale.
„Cred că după alegeri nu se va mai face nicio fuziune, indiferent care este rezultatul (alegerilor prezidențiale – n. r.) și se va face o fuziune PDL-PMP cu asta basta. (…) Și dacă va câștiga Iohannis și dacă va pierde Iohannis, fuziunea nu se va face”, a declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu a susținut totodată că Vasile Blaga a făcut o mare greșeală.
„Trebuia să lase PNL să se ducă cu candidatul lui, cu șase case, cu premier Grivco, cu ce vrea, să nu fi avut aroganța să anunțe: Eu am făcut cu PNL și să nu aud de președinte, să nu aud de PMP. El trebuia să adune PMP, Forța Civică, țărăniștii într-o alianță și sigur își băga candidatul în turul doi că are structuri mult mai bine decât PNL”, a spus Traian Băsescu.
El a adăugat că președintele PDL putea să caute în partid un prezidențiabil, susținând că liderul PNL, Klaus Iohannis, este un om slab, fiind ”șubred ca și caracter”, iar Emil Boc ar fi un candidat ”indiscutabil” mai bun decât acesta.
„Dragă Vasile, puteai să cauți pe cineva în PDL că aveai oameni valoroși”, a afirmat Băsescu. – PROMPT MEDIA