131231 -10092014 – Prin decizia penală nr.911 din 29 august 2014, Curtea de Apel București, Secţia I penală, l-a condamnat definitiv pe Niculae Florin, primar al comunei Vidra, județul Ilfov, la data faptelor, la o pedeapsă de patru ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei principale a drepturilor – de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Instanța a menținut astfel decizia Tribunalului București. De asemenea, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 250.000 de lei şi 100.000 e euro. Inculpatul a fost trimis în judecată de DNA la 12 martie 2014, potrivit viitorulilfovean.ro.
În primă instanță, Florin Niculae fusese condamnat, de Tribunalul București, la patru ani de închisoare cu executare și trei ani interzicerea exercitării drepturilor pentru luare de mită, în formă continuată. De asemenea, Tribunalul respingea cererea formulată de denunțătorul Mădălin Marian Stan de restituire a sumelor de bani remise inculpatului, respectiv 250.000 lei și 100.000 de euro, constatând că suma de 22.000 de euro a fost restituită martorului denunțător la 18 decembrie 2013. Instanța dispusese, totodată, confiscarea a 250.000 lei și 100.000 de euro de la Niculae și menținea sechestrul asupra a 20.350 de euro și 3.350 de lei și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 79.650 euro și 246.650 lei.
Niculae trebuie să plătească și cheltuieli de judecată în valoare de 35.000 de lei.
Primarul din Vidra, băgat în mai multe afaceri dubioase, a pretins de la un martor denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale, 570.000 de lei şi 100.000 de euro, din care în intervalul 2010 – 2013 a primit în mai multe tranşe: 250.000 de lei şi 100.000 de euro şi respectiv 22.000 de euro. Primarul cerea banii să-și facă treaba de primar: îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor legate de aprobarea procedurii de achiziţie, încheierea contractului, aprobarea situaţiilor de lucrări şi aprobarea efectuării plăţilor, aferente a două contracte derulate de primărie, dar şi pentru încălcarea legii – sesizarea conflictului de interese între ofertanţi, urmărirea declarării de către executant a subcontractanţilor, aprobarea schimbării subcontractanţilor declaraţi.
La 16 decembrie 2013, Florin Niculae a primit de la denunţător 22.000 de euro, ocazie cu care a fost constatată infracţiunea flagrantă. Pe fondul creşterii costurilor de execuţie a lucrărilor, martorul denunţător ar fi refuzat să mai achite primarului comisionul de 10% din valoarea contractului aferent facturilor pe care le-ar fi emis, fapt ce ar fi condus la crearea unei stări de tensiune între aceştia.
În campania electorală din iunie 2012, Florin Niculae, amintea localnicilor, printre altele: ”Eu, primarul dumneavoastră, Niculae Florin, vă asigur de sinceritatea mea totală, aşa cum v-am obişnuit în toată perioada de când sunt în funcţie, de respectul şi buna mea credinţă. Vă iubesc, vă stimez şi vă respect”.
La Vidra, așadar, urmează să fie organizate alegeri anticipate, cel mai probabil la începutul anului viitor, dacă Guvernul va ține cont de legea în vigoare. De asemenea, în Ilfov se așteaptă alegeri anticipate pentru ocuparea funcției de primar în comuna Glina, unde edilul a decedat, și la Jilava, unde primarul ales a fost condamnat în primă instanță la închisoare cu executare. – PROMPT MEDIA