Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Raluca Turcan: Lipsa manualelor este consecinţa învârtelilor, neglijenţei şi incompetenţei

Bucureşti: Raluca Turcan: Lipsa manualelor este consecinţa învârtelilor, neglijenţei şi incompetenţei

DISTRIBUIȚI

131317 – 15092014 – Faptul ca elevii de clasa I si a II-a incep anul scolar fara manuale este consecinta invartelilor, a unui amestec de neglijenta si incompetenta, acuza vicepresedintele PDL, Raluca Turcan. „Licitatia a fost demarata abia in aprilie 2014, la doi ani dupa schimbarea programei scolare – in iunie 2012. In plus, licitatia a parut de la inceput cu dedicatie, lucru confirmat si de Comisia de solutionare a contestatiilor. A fost atat de schimbata si modificata, doar-doar castiga cine trebuie”, a explicat Raluca Turcan, citata de Ziare.com.

Deputatul Raluca Turcan, membru in Comisia pentru Invatamant, atrage atentia si asupra altor mari probleme care pandesc Educatia, provocate de Ordonanta 49.

„Prin aceasta ordonanta, Guvernul da posibilitatea universitatilor sa inmatriculeze cu 10% mai multi studenti fata de cati ar trebui sa scolarizeze. Daca ARACIS a stabilit o cifra de scolarizare, tinand cont de o serie de criterii de calitate si de capacitatea institutionala a universitatilor, ministrul poate, in baza ordonantei, sa redistribuie preferential bani publici. In plus, Legea Educatiei Nationale prevedea ca universitatile particulare isi pot stabili structurile, durata mandatelor cu respectarea stricta a prevederilor Legii Educatiei. Acum, prin aceasta ordonanta, universitatile particulare nu mai trebuie sa respecte prevederile legislatiei, iar decizia apartine doar universitatilor.”

Raluca Turcan se pronunta categoric si impotriva meditatiilor platite de la buget pentru tinerii care au picat bacalaureatul: „Fiecare tanar care a picat examenul de Bacalaureat a beneficiat 12 ani de zile de resurse financiare pentru pregatirea sa. Meditatiile pentru un an de zile conduc la bani alocati pentru unii elevi care nu au valorificat educatia primita. Nu exista nicio garantie ca tinerii meditati de stat vor promova examenul de Bacalaureat. In plus, tinerii acestia ar fi putut avea sansa de a munci, daca ar fi fost indrumati in functie de nevoile de dezvoltare personala. Sa dai unui tanar o meserie buna e prima obligatie a statului, nu sa ii dai o diploma contrafacuta cu care se inscrie la somaj”.

In ceea ce priveste recuperarea statutului de student dupa un an de cursuri postliceale in cadrul universitatilor, Raluca Turcan considera ca aceasta masura este demotivationala si inselatoare: „Aceste colegii nu sunt evaluate, nu ofera conditii de pregatire practica. In schimbul taxelor platite, tinerii primesc niste cursuri, o perioada in care sa obtina o diploma de Bac si ajung direct in anul II. Vor fi in dificultate scolile postliceale si scolile profesionale, adica exact structurile pe care trebuie sa le dezvoltam pentru a creste gradul de ocupare si integrare pe piata muncii.”

In opinia Ralucai Turcan, niciun guvern de pana acum nu a gasit solutia reala pentru Educatie, pentru ca a privit acest domeniu „mai ales printr-un interes electoral. Cum sa facem sa dam bine la TV si in sondaje, acesta a fost interesul principal cel putin de 2 ani si jumatate de zile incoace. Solutie exista si am propus-o chiar noi! Trebuie sa cadem de acord ca Educatia este o prioritate nationala, ca merita o finantare corespunzatoare si sa acceptam ca prin Constitutie sa fie finantata cu minimum 5% din PIB.”.

In viziunea Ralucai Turcan, invatamantul romanesc are nevoie urgenta de un curriculum corelat cu noile realitati, cu nevoile reale ale pietei muncii, precum si de un calendar de crestere a salariilor cadrelor didactice in functie de performanta.

Este totodata nevoie de manuale adaptate cerintelor de studiu la nivel international si trebuie sa inceteze luarea de masuri haotice punctuale, izolate prin ordonante de urgenta. Elevii ar trebui consiliati si coordonati inca din clasele primare pentru a-i indruma catre o scoala cu profil profesional sau teoretic, sustine Raluca Turcan.

De asemenea, deputatul PDL atrage atentia asupra inechitatii sistemului de educatie care „nu ofera deloc sanse egale celor de la tara sau celor din categoriile vulnerabile. In multe zone se perpetueaza un adevarat genocid social – copii care stau intr-o saracie crunta fara nici cea mai mica sansa de a se ridica prin educatie. E o realitatea ignorata in totalitate de Guvernul PSD”. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.