131465 – 22092014 – Presedintele Federatiei Romane de Box, Leonard Doroftei, a venit luni la DNA, surse judiciare declarand ca acesta va fi audiat ca martor in dosarul privind organizarea, de catre Rudel Obreja, a galei „Campion pentru Romania”, la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, in 2011.
Leonard Doroftei a declarat la intrarea in sediul DNA ca nu stie exact pentru ce a fost citat, insa cel mai probabil va fi audiat in calitate de martor.
Prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea in judecata a fostului presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, pentru fapte de coruptie si scoaterea de sub urmarire penala sau neinceperea urmaririi penale, dupa caz, fata de reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerului Economiei, companiilor nationale si ai Federatiei Romane de Box implicati in savarsirea faptelor din acest dosar.
In decembrie 2013, procurorul sef adjunct al Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerand ca acesta este nelegal in privinta solutiei de neurmarire dispuse cu privire la functionarii implicati, dar si a calificarii faptelor retinute in sarcina lui Obreja.
Astfel, seful procurorului de caz apreciaza ca „solutia de neurmarire cu privire la Ariton Ion si la reprezentantii companiilor nationale care au sponsorizat Federatia Romana de Box este gresita, fiind necesara continuarea urmaririi penale cu privire la savarsirea de catre aceste persoane a infractiunilor prev. de art. 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000 cu modificarile si completarile ulterioare rap. la 248 C.p.”, respectiv pentru abuz in serviciu. Din actele cauzei rezulta ca Ion Ariton, folosindu-si autoritatea derivata din functia de ministru al Economiei, i-a determinat pe directorii celor 10 companii nationale sa incheie contractele de sponsorizare, imprejurare de natura sa atraga tragerea sa la raspundere penala pentru instigare la infractiunile mentionate anterior, mai sustine seful procurorului de caz.
In privinta lui Rudel Obraj, in aceeasi ordonanta se arata ca faptele retinute in sarcina acestuia au fost calificate in mod gresit, fiind necesara efectuarea urmaririi penale cu privire la savarsirea de catre acesta a infractiunilor de complicitate la infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.
In acest dosar, au fost audiati de procurorii anticoruptie, printre altii, fostul ministru Ion Ariton, fostul presedinte al FRB Rudel Obreja, fostul antrenor al lotului national de box Titi Tudor, Fanel Trandafir, antrenorul lotului national de box feminin, Adrian Lacatus, si alti oameni din lumea boxului romanesc, in legatura cu organizarea Galei de box profesionist „Campion pentru Romania” de catre firma fostului presedinte al Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, in cadrul careia a avut loc si meciul dintre Lucian Bute si francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfasurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.
Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) a sesizat DNA, in aprilie 2012, in legatura cu posibile acte de coruptie si alte fapte penale comise in principal de Rudel Obreja, in contextul organizarii galei „Campion pentru Romania”.
In nota de control intocmita de inspectorii DLAF si inaintata DNA a fost descris modul in care Rudel Obreja, atunci presedinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate in organizarea galei de box „Campion pentru Romania” unei firme care ii apartinea tot lui.
In baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obtinut, prin negociere directa de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, avand ca obiect „Promovarea brandului turistic al Romaniei”. Valoarea a fost stabilita in baza unui studiu intocmit de The AdComp – Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT „si-a insusit-o”.
Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia ca firma lui Rudel Obreja nu avea in niciun caz capacitatea tehnica si profesionala de organiza o asemena gala sau de a presta servicii de promovare a Romaniei ca destinatie turistica si a brandului national. Cu numai doua luni inainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajati – doi part-time cu patru ore pe zi si doi part-time cu doua ore pe zi – si-a adaugat ca activitati secundare „serviciile de reprezentare media” si „Activitatile agentiilor de publicitate”. Firma insa nu a angajat vreun specialist in aceste domenii, din datele ITM reiesind ca pana la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiasi patru angajati: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic si un consilier juridic.
In aceste conditi, DLAF a ajuns la concluzia ca MDRT a incheiat contractul cu firma lui Obreja in baza exclusivitatii pe care aceasta o primise de la Federatia de Box condusa tot de el.
Imediat dupa obtinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantand cu sumele ce urmau sa fie obtinute din acest contract. MDRT a platit, la 1 februarie 2012, o prima transa din contract, in valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat in contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-si primi banii din contractul dintre MDRT si Europlus Computers. Plata s-a facut din bugetul MDRT, insa urma sa fie decontata din Fondul European de Dezvoltare Regionala. Cererea de rambursare a fost depusa in 16 februarie, insa autoritatea de management a acestui proiect in Romania a suspendat verificarea ei, pana la incheierea controlului DLAF.
Valoarea totala a contractului dintre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si Europlus Computers a fost de 1,93 milioane de euro fara TVA.
La 1 noiembrie 2011, MDRT anunta ca firma lui Rudel Obreja va incasa suma de 1,53 milioane euro, fara TVA, cu aproape 400.000 euro mai putin decat valoarea din contract, intrucat nu si-a indeplinit unele obligatii.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului arata, in aprilie 2012, ca sesizarile DLAF catre DNA se refera strict la activitatea societatii comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.
Conform ministerului, procedura de achizitie publica pentru desemnarea prestatorului de servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilita in conformitate cu procedurile legale in vigoare, asa cum sunt ele prevazute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.
De asemenea, MDRT preciza ca, in urma analizarii respectarii prevederilor contractului de prestari servicii de publicitate dintre minister si societatea comerciala care a organizat gala de box, a constatat ca nu toate activitatile stabilite in contract au fost indeplinite si, prin urmare, asa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma initial stabilita. Astfel, MDRT a decis sa achite doar 1,54 de milioane de euro (fara TVA), in timp ce suma stabilita initial in contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fara TVA). – PROMPT MEDIA