131575 – 25092014 – Trei dintre deciziile luate de Comisia Europeană (CE) în cadrul pachetului lunar care are în vedere cazurile de încălcare a legislației UE de către statele membre se referă la România și au în vedere sectorul de sănătate și cel de mediu.
Toate cele trei decizii reprezintă avize motivate si se referă la notificarea transpunerii pe deplin în legislația națională a normelor europene din domeniul asistenței medicale transfrontaliere, la notificarea transpunerii pe deplin în legislația națională a normelor europene de recunoaștere a prescripțiilor medicale emise în alt stat membru și la luarea de măsuri pentru diminuarea poluării aerului cu particule fine (PM10), potrivit unui comunicat al Reprezentanţei CE în România.
România are la dispoziție două luni pentru a lua măsuri adecvate, în caz contrar Comisia putând înainta cazul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În cadrul pachetului lunar, Comisia a luat 147 de decizii, printre care 39 de avize motivate și patru sesizări ale Curții de Justiție, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA