Acasă Politic Timiş: Mulţi primari PDL şi PNL aşteaptă să trecă la PSD

Timiş: Mulţi primari PDL şi PNL aşteaptă să trecă la PSD

DISTRIBUIȚI

130774 – 25082014 – Mai mult de 15 primari de localităţi din judeţul Timiş, aparţinând PDL şi PNL, ar putea trece în partidul de guvernământ, dacă ordonanţa propusă de vicepremierul Liviu Dragnea, prin care primarii au posibilitatea să-şi schimbe partidul fără să piardă mandatul, va fi adoptată.

Cei mai mulţi primari care vor migra către PSD Timiş sunt de la PDL, dar şi PNL poate suferi pierderi consistente, susţine un lider marcant al social-democreaţilor timişeni. El a mai precizat că este vorba de primarii mai multor oraşe, care reprezentă bazine electorale importante în judeţ şi care pot aduce voturi în plus în favoarea PSD, începând chiar cu elegerile prezidenţiale, potrivit Cotidianul.ro.

”Nu văd de ce primarii noştri ar trece la PSD, pentru că, până acum, sprijinul primit de ei de la actuala putere a fost egal cu zero. Timişul e un judeţ de dreapta şi e doar o întâmplare că la conducerea consiliului judeţean se află un PSD-ist care nu văd cu ce i-ar putea atrage”, susţine Alin Popoviciu, prim-vicepreşedinte PDL.

La alegerile locale din anul 2012, PDL a câştigat primăriile din 35 de localităţi ale judeţului Timiş, PNL a triumfat în alte 18, iar PSD a obţinut victorii în 39 de oraşe şi comune. Dacă primarii care au promis că fac pasul spre PSD se vor ţine de cuvânt, atunci stânga poate aduna cele mai multe voturi la alegerile prezidenţiale care vor avea loc în toamna acestui an. În urmă cu cinci ani, Traian Băsescu, susţinut de PDL, a câştigat în judeţul Timiş, de aproape două ori mai multe voturi decât Mircea Geoană, susţinut de PSD. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.