130834 – 27082014 – Cinci ambulanţe noi, dotate cu echipamentul necesar misiunilor SMURD au fost donate de Guvernul României centrului-pilot SMURD din orașul Bălți (Rep. Moldova). Momentul oficial al transmiterii donației în prezența celor doi premieri, Victor Ponta și Iurie Leancă.
Autospecialele, singurele de acest tip dn dotarea serviciilor de urgenţă din Moldova, vor fi operate de paramedicii din cadrul Unităţilor de Salvatori şi Pompieri, în comun cu medicii şi asistenţii din cadrul Ministerului Sănătăţii.
„Această dotare, cu un număr de cinci ambulanţe către Republica Moldova, va fi o bază de pornire pentru acest modul experimental. Ne mândrim foarte mult cu SMURD-ul din România, care salvează zilnic vieţi omeneşti, vrem şi în Rep. Moldova să fie aşa. Sperăm că experiența noastră va ajuta și Rep. Moldova”, a menționat Victor Ponta.
„Este o donaţie generoasă din partea prietenilor români. Este vorba de autospeciale dintre cele mai moderne şi este absolut imperial să avem astfel de centre. Este un proiect pilot şi sunt convins că-l vom extinde”, a precizat Iurie Leancă.
La Bălţi va fi deschis primul centru SMURD, care va oferi servicii medicale de urgență în cadrul operațiilor transfrontaliere, cu sprijinul României. În acest sens, în luna iulie, Guvernul a avizat un proiect cu privire la aprobarea semnării Protocolului de modificare a Acordului între Ministerul Sănătății din Rep. Moldova și cel al României, semnat la 3 decembrie 2010. Astfel, România va oferi sprijin pentru dezvoltarea componentei medicale şi paramedicale a serviciului de urgenţă din Republica Moldova, dezvoltarea capacităţii de formare a personalului în domeniu şi asigurarea logisticii necesare desfăşurării intervenţiilor de asistenţă medicală de urgenţă. – PROMPT MEDIA