130598 – 14082014 – Mâine (vineri, 15 august 2014 – n.r.) vor ajunge în România primii struguri de masă din R.Moldova cu ambalaj european. Premierul Iurie Leancă a pus ștampila pe primele lăzi care vor fi exportate în străinătate la o gospodărie agricolă de la Budeşti.
Primul lot, exportat în România, conține soiuri de struguri albi Arkadia şi cel autohton, roşu, Codreanca.
”Fermierii sunt mulţumiţi de preţul cu care exportă strugurii pe piaţa europeană. În câţiva ani nu vom mai avea probleme nici cu ambalarea, nici cu depozitele frigorifice, pentru că vom beneficia de susţinere în acest sens”, a declarat premierul moldovean.
Potrivit lui Leancă, în prezent există solicitări mari de struguri de masă în Polonia și România.
Asociaţia Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Rep. Moldova are 150 de membri, dintre care doar zece deţin terenuri agricole mari, ceilalţi având până la cinci hectare.
În paralel cu reorientarea exporturilor de produse agricole spre piața UE, după embargoul impus de Federația Rusă, Guvernul moldovean a decis să plătească peste 140 de milioane de lei compensaţii pentru producătorii agricoli care suferă de pe urma embargo-ului rusesc împotriva importurilor agroalimentare. Producătorii urmează să primească pentru un kilogram de prune compensație de un leu și 20 de bani, pentru mere un leu și 50 de bani, iar pentru legume 80 de bani la kilogram. Nu s-a decis încă marja compensaţiilor pentru struguri.
Miercuri, guvernul guvernul de la Chișinău a decis ca producătorii de fructe, legume, struguri şi conserve să fie protejaţi până la 1 decembrie de pericolul unei executării silite, din cauza neplății datoriilor faţă de stat. Codul Fiscal va fi modificat pentru a permite aplicarea acestei măsuri. De această facilitate vor benefica circa 2.000 de agenţi economici, informează IPN. Tot până la 1 decembrie, fermierii şi producătorii agricoli nu vor fi amendaţi pentru întârzierea de a-şi achita
datoriile faţă de stat. E vorba de obligaţiile fiscale neonorate, înregistrate la data intrării în vigoare a modificării în legea nominalizată, precizează agenţia IPN. – PROMPT MEDIA