HARTA NEAGRA A ROMANIEI
Va propun un exercitiu de imaginatiei. E simplu. Luam harta Romaniei si innegrim judetele in care presedintii de Consilii, adica cei mai importanti alesi locali, sunt fie cercetati penal, fie aflati in procese de natura penala, fie sunt condamnati in prima faza. Si vom constata ceva uluitor. Mai mult de jumatate din aceasta tara a devenit, cum-necum, penala. 26 de judete din 41 sunt negre. Si nici Bucurestiul nu sta prea bine. Mai mult de jumatate din capitala e si ea neagra. Si asta avandu-i in vedere doar pe actualii baroni locali, pentru ca multi fosti se afla azi dupa gratii sau in proximitatea gratiilor.
Cine sunt presedintii Consiliilor Judetene aflati sub incidenta legii penale? Ce sunt acesti oameni? In esenta, ei sunt persoanele pe care cetatenii le-au desemnat sa-i reprezinte. Sunt cele mai importante autoritati la nivel local. Presedintii Consiliilor Judetene au in spate votul direct al cetatenilor dintr-o zona sau alta a Romaniei. Evident, cei mai multi dintre ei sunt si lideri locali ai partidelor care i-au sustinut. Avem, asadar, de-a face cu un sistem dublu de sufragiu. Mai intai, unul dintre cele patru partide importante din Romania a decis ca cea mai respectabila personalitate din judet este domnul X, iar apoi acest domn X, reprezentant al PSD sau PNL sau PDL sau UDMR, este confruntat cu cetatenii obisnuiti, cu alegatorii, si, din nou, este desemnat de catre acestia pentru a-i reprezenta. Si pentru a exercita puterea locala. O putere care devine din ce in ce mai mare, pe masura ce administratia publica se descentralizeaza.
In principiu, presedintii Consiliilor Judetene, precum si demnitarii alesi in acelasi mod la nivelul capitalei sunt cei mai de vaza cetateni, apreciati drept cei mai buni gospodari si reprezentanti legitimi ai locuitorilor. Ei reprezinta, intr-un cuvant, puterea locala, la fel cum membrii Guvernului si prefectii sunt reprezentantii puterii centrale. In Romania insa, spre deosebire de oricare alta tara, se produce un paradox.
In Romania, cei mai multi dintre alesii partidelor si ai cetatenilor poarta, intr-un fel sau altul, stigmatul de infractori. Acest stigmat este, cel putin aparent, un produs DNA. Directia Nationala Anticoruptie, care are rolul de a-i cerceta pe demnitarii care starnesc banuieli rezonabile ca sunt certati cu legea, ca profita de functie pentru a se imbogati pe seama banului public, face vraiste printre demnitarii locali. Descopera acte si fapte de natura sa-i incrimineze, sa-i conduca in fata unei instante penale si, din ce in ce mai des, sa-i condamne.
Ceva nu este in regula. Exista doar doua tipuri de explicatii posibile pentru o situatie care, asa cum afirmam mai sus, singularizeaza Romania in raport cu toate celelalte state ale lumii. Fie Directia Nationala Anticoruptie, prin procurorii sai, face exces de zel, inventand pur si simplu probe si cauze penale, fie, intr-adevar, un procent enorm dintre personalitatile publice este reprezentat de oameni certati cu legea. Care dintre cele doua ipoteze este cea reala?
Eu insumi m-am manifestat de foarte multe ori drept un critic al unor practici DNA. De cate ori am considerat ca au fost incalcate, cu ocazia investigatiilor, drepturi si libertati fundamentale ale omului ori norme ale Codului de Procedura Penala, nu am ezitat sa remarc acest lucru. Cu atat mai mult cu cat, fara niciun fel de indoiala, au existat si situatii in care s-a vazut clar ca procurorii DNA au cedat unor presiuni de natura politica. Suspiciunile mi-au fost intarite de modul in care, de-a lungul timpului, a fost creata si consolidata procedura de numire in functiile ierarhice a procurorilor DNA. In ultimii zece ani, asemenea numiri sunt, intr-un fel sau altul, apanajul oamenilor politici. Prin intermediul ministrului Justitiei, prim-ministrul are un cuvant greu de spus, iar apoi presedintele Romaniei, care este tot parte a Executivului, si, asa cu s-a vazut, mereu joaca politic intr-o masura mai mica sau mai mare. Asemenea suspiciuni nu ar putea fi definitiv inlaturate decat in masura in care toate ierarhiile din justitie ar fi apanajul exclusiv al CSM. In definitiv, o putere independenta in stat ar trebui sa aiba capacitatea de a se autoconduce.
Si, cu toate criticile pe care le-am adus de-a lungul timpului DNA, sunt silit totusi sa observ ca, aproape in toate cazurile in care sunt intocmite dosare penale impotriva unor presedinti de Consilii Judetene, subiectul in cauza, respectiv cel mai inalt demnitar local, este si unul dintre cei mai bogati indivizi din unitatea administrativ-teritoriala pe care o pastoreste. Ceea ce nu este in regula. Si asta in conditiile in care aproape toti au fost, pe intreg parcursul carierei lor, fie activisti de partid, fie functionari publici, fie si una si alta. Prea putini dintre presedintii de Consilii Judetene vin din mediul privat, unde au dobandit averi fara ca acestea sa fie rezultatul unor contracte facute exclusiv cu statul.
Ei bine, si in aceste conditii, ma vad silit sa constat, dincolo de toate rezervele pe care le pot avea fata de procurorii DNA si unele practici ale acestora, ca ne confruntam, la nivel national, cu o mentalitate si cu o educatie de tip infractional. Un stat in care respectul fata de lege este relativ. Atat de relativ, incat, stiindu-se urmariti, pusi sub lupa procurorilor, demnitarii locali continua sa comita infractiuni, iar populatia, cu toate suspiciunile pe care le are in raport cu liderii politici care au dobandit in mod straniu uriase averi, continua sa-i voteze, sa-i sustina, sa-i promoveze.
In aceste conditii, undeva se va produce o ruptura. Fie DNA va ceda, ceea ce nu ar fi un lucru bun, renuntand sa mai atace coruptia cu atata aplomb, fie societatea romaneasca permanent scurtcircuitata, suferind de dimineata pana seara adevarate socuri electrice vizibile, daca accesezi orice post de televiziune, se va reseta si va incepe sa aiba o abordare diferita in raport cu legea si respectul legii. Dar, pana una-alta, harta Romaniei devine din ce in ce mai neagra.
