Acasă Centru Mures Mureş: Şeful IPJ Mureş, urmărit penal

Mureş: Şeful IPJ Mureş, urmărit penal

DISTRIBUIȚI

130893 – 29082014 – Procurorii DNA din Târgu Mureş au dispus efectuarea urmăririi penale față deşeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Mureş, chestorul de poliţie Valentin Pescari, pentru luare de mită în formă continuată, şi a lui Teodor Giurgea, director general al Administraţiei Bazinale de Apă Mureş la data faptelor, pentru dare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 4 octombrie 2011, şeful IJP Mureş, Valentin Pescari, i-a pretins lui Teodor Giurgea ca, în calitatea sa de director general al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş, să trimită 30 de autobasculante de câte 30 de tone cu pământ rezultat din decolmatarea unui pârâu, în vederea amenajării unei parcele de teren care aparținea chestorului de poliție. Pământul urma apoi să fie nivelat cu un buldozer, pe cheltuiala ABA Mureş. Pretinderea a fost făcută pentru ca, în schimb, Pescari, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, să dispună mutarea unei rude a lui Giurgea, angajat al IJP Mureş, la un alt serviciu din cadrul IJP Mureş.

La data de 26 octombrie 2011, Pescari Valentin i-a mai pretins lui Giurgea repararea, tot pe cheltuiala ABA Mureş, a unui autovehicul aparţinând IPJ Mureş. Anterior, chestorul Pescari dispusese transferarea rudei lui Giurgea şi se angajase față de acesta din urmă că o va muta din nou, la un alt compartiment, mai potrivit aptitudinilor sale.

Teodor Giurgea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în septembrie 2013 într-o altă cauză. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.